Vodafone a decis. RENUNȚĂ! Nu mai vinde
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Au fost câteva eșecuri
Au fost câteva eșecuri
Vodafone a anunţat luni că a încheiat discuţiile privind vânzarea participaţiei de 55% din acţiunile diviziei sale din Egipt către Saudi Telecom, pentru 2,40 miliarde de euro, după ce au fost ratate o serie de termene limită pentru finalizarea tranzacţiei, transmite Reuters.

Saudi Telecom - STC - cel mai mare operator de telecomunicaţii din Arabia Saudită - încheiase în ianuarie un acord preliminar cu firma britanică pentru cumpărarea participaţiei la Vodafone Egipt, pentru a se extinde în cel mai populat stat din lumea arabă.

În septembrie, Vodafone a anunţat că negocierile continuă pentru finalizarea tranzacţiei în viitorul apropiat, chiar dacă expirase memorandumul de înţelegere iniţial. STC a citat dificultăţi provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19) pentru a cere extinderea acordului iniţial, prima dată în aprilie, apoi în iulie.

Cu 44 de milioane de abonaţi şi o cotă de piaţă de 40%, Vodafone Egipt este cel mai mare operator de telefonie mobilă din acest stat. Directorul general de la Vodafone, Nick Read, afirma în ianuarie că vânzarea acestei participaţii face parte din eforturile Vodafone de a-şi eficientiza operaţiunile şi a se concentra pe Europa şi Africa sub-sahariană.

"Ne va reduce datoria netă şi va genera valoare pentru acţionarii noştri", a spus Nick Read. În 2019, Vodafone a anunţat vânzarea operaţiunilor din Malta către Monaco Telecom SAM cu 250 de milioane de euro. Vodafone România este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicaţii mobile din lume, care oferă o gamă de servicii ce include voce, mesaje, date şi comunicaţii fixe.

Citește și Criza economică este iminentă dar să nu dăm vina doar pe Covid-19

Vodafone este cel mai mare operator de servicii mobile şi fixe în Europa şi cel mai mare furnizor de servicii IoT (Internet of Things) din lume. Compania operează reţele mobile şi fixe în 21 de ţări şi 48 de reţele mobile partenere.

La 30 iunie 2020, Vodafone Group avea peste 300 de milioane de utilizatori ai serviciilor mobile, peste 27 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix, peste 22 de milioane de clienţi ai serviciilor TV şi peste 112 milioane de dispozitive IoT conectate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Tesla promite că va fabrica maşini mai ieftine

Tesla a anunţat că va introduce noi modele la începutul...

Germania estimează o creştere economică de 0,3%

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel