Cifre oficiale. Străinii vin în valuri, românii pleacă pe capete
Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Creşte numărul vizitelor turiştilor străini în România
Creşte numărul vizitelor turiştilor străini în România
Comparativ cu luna iulie 2018, în luna iulie 2019, sosirile vizitatorilor străini la punctele de frontieră au crescut cu 10,7%, iar plecările vizitatorilor români în străinătate au crescut cu 9,1%., informează INS.    

 În vara anului 2018, comparativ cu vara anului 2019 , atât sosirile cât şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au crescut cu 3,6%, respectiv 3,5%

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna iulie 2019 au însumat 1,651 milioane, în creştere cu 3,6% faţă de cele din luna iulie 2018. În luna iulie 2019, din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 81,8%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 18,2%.

 A fost inuagurat proiectul mixt Iulius Town Timișoara, investiție totală în valoare de 442 milioane de €

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (72,1% din total turişti străini), iar din aceştia 85,2% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1.01-31.07.2019 de 7,140 milioane, în creştere cu 9,0% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile vizitatorilor străini în România, reprezentând 74,0%, respectiv 23,5% din numărul total al sosirilor.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna iulie 2019 de 2,416 milioane, în creştere cu 9,1% comparativ cu luna iulie 2018. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 71,9%, respectiv 27,5% din numărul total de plecări.

 
 
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel