VIJELIILE de sâmbătă seara: Victime omenești, pene de curent, circulație OPRITĂ a trenurilor
Autor: Antonio Grigore
Data publicării:
Cod Portocaliu
Cod Portocaliu
Furtunile au făcut şi trei victime în rândul unei familii, o fetiţă de 6 ani şi-a pierdut viaţa, iar o altă fetiţă şi mama ei au fost rănite, după ce un copac a fost doborât peste cortul în care se aflau, pe Valea Ilvei, în comuna Lunca Bradului. Mai multe localităţi din judeţul Harghita au rămas fără current electric, sâmbătă seara, în urma vântului puternic care a afectat posturile de transformare.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş a precizat că în urma evenimentului, pe lângă cele două fetiţe, a fost rănită şi o femeie în vârstă de 34 de ani, care a suferit o fractură de umăr. 

ISU Mureş a mai precizat că şapte copaci au fost doborâţi de vijelii în localităţile Lunca Bradului, Bălăuşeri, Filitelnic, Sovata şi Andreneasa, iar în oraşul Sovata, o creangă a căzut pe o maşină.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, au rămas nealimentate cu energie electrică localităţile Tulgheş, Corbu, Secu-Topliţa, Bilbor, Secuieni, Eliseni, Şoimuşu, Vidacut, Bodogaia şi Săcel.

Vântul a afectat, în total peste 25 de posturi de transformare, echipele distribuitorului de energie electrică acţionând în teren pentru remedierea defecţiunilor.

De asemenea, drumul dintre localităţile Sâncrăieni şi Sântimbru Băi a fost blocat de un copac căzut pe carosabil, la faţa locului intervenind pompierii voluntari.

Citește și: Cod Portocaliu de vreme rea. Sunt vizate județe de pe tot teritoriul țării

Circulaţia trenurilor între staţiile Ilva Mare - Măgura Ilvei/Iaşi şi pe segmentul feroviar Deda - Deda Bistra - Răstoliţa - Lunca Bradului a fost oprită pentru câteva ore, din cauza copacilor prăbuşiţi pe calea ferată.

De asemenea, un tren de călători a fost oprit, sâmbătă seara, în Defileul Topliţa-Deda, dreptul localităţii Andreneasa, după ce un copac doborât de vânt a afectat liniile de înaltă tensiune.

În Teleorman, acoperişul unui bloc din Videle a fost luat de vântul puternic, sâmbătă seara, iar mai mulţi copaci au fost doborâţi şi au blocat un drum judeţean, informează ISU Teleorman.

Conform sursei citate, la Videle, acoperişul unui bloc de pe strada Aleea Pieţei a căzut peste un autoturism, fără a fi înregistrate victime. Pentru îndepărtarea acestuia au intervenit pompierii Detaşamentului Videle cu o maşină de stingere şi modul de descarcerare.

De asemenea, pe raza localităţii Răsuceni, un copac a fost doborât de vânt pe carosabil, iar pentru îndepărtarea acestuia au intervenit pompierii militari din cadrul Punctului de lucru Drăgăneşti Vlaşca. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Bosch avertizează asupra unui posibil nou val de concedieri

Orice reduceri de personal vor fi efectuate "cu simţul...

Mai multe servicii BRD nu vor fi disponibile. Anunţul băncii

BRD anunţă noi lucrări de mentenanţă a sistemelor...

De ce România riscă să piardă banii din PNRR. Răspunsul MIPE

Comisarul european Celine Gauer, responsabil în cadrul...

Alți doi Arnault intră în board-ul grupului LVMH

În vârstă de 31 și 29 de ani, Alexandre și Frédéric...

Prețul petrolului s-a stabilizat după o scădere abruptă

Prețurile la cele două referințe de petrol au recuperat...

CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar

CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la...

Miliardarul care râvnește la Royal Mail, Poșta britanică

Este vorba de miliardarul ceh Daniel Kretinsky care a...


pixel