VIDEO - Discursul-cheie al Ursulei von der Leyen. Principalele anunțuri
Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Ursula von der Leyen vorbeste despre solutii alternative la gazele rusesti
Ursula von der Leyen vorbeste despre solutii alternative la gazele rusesti
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prezintă miercuri discursul anual privind starea Uniunii la Parlamentul European.

Discursul este o șansă pentru von der Leyen de a reflecta asupra eforturilor continue ale UE de a combate pandemia de coronavirus și de a stabili o cale de recuperare pentru anii următori, scrie Politico.

Șefa executivului european a declarat că interoperabilitatea sistemelor europene de apărare este vitală, iar o modalitate de a impulsiona industria europeană de apărare ar fi eliminarea TVA-ului pentru toate echipamentele edzvoltate și produse în țările UE.

De asemenea, Ursula von der Leyen a anunțat că UE va dubla sumele alocate fondului pentru biodiversitate. 

O uniune a apărării

Un summit privind apărarea va fi organizat de preşedinţia franceză a Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al lui 2022, în condiţiile în care retragerea din Afganistan a relansat discuţiile privind autonomia europenilor.

Suveranitate tehnologică

Bruxellesul va propune o lege europeană privind semiconductorii pentru a apăra suveranitatea tehnologică a UE, în prezent dependentă de Asia în materie, şi în contextul în mai multe sectoare de activitate sunt paralizate de penurii.

Până în 2030, UE doreşte să producă 20% din semiconductorii din lume, în special a cipurilor de ultimă generație, care va reprezenta o dublare a cotei sale de piaţă actuale.

"Accelerarea vaccinării mondiale"

Subliniind că la scară planetară "mai puţin de 1% din dozele de vaccin au fost administrate în ţările cu venituri reduse", Ursula von der Leyen a anunţat că UE îşi va dubla aproape donaţiile de vaccinuri către aceste ţări, la 450 de milioane de doze, până la mijlocul lui 2022.

O Europă a sănătăţii

O nouă autoritate, numită HERA, organizată în cadrul Comisiei Europene, va fi însărcinată să pregătească UE pentru viitoarele crize sanitare şi să investească în tehnologii medicale promiţătoare.

Un program Erasmus profesional

UE va lansa un nou program, ALMA, după modelul Erasmus, pentru a le oferi tinerilor fără loc de muncă sau fără formare "posibilitatea unei experienţe profesionale temporare într-un alt stat membru" decât al lor.

Reguli bugetare

UE va lansa "în următoarele săptămâni" o dezbatere asupra reformei regulilor bugetare europene care ar trebui să ducă la relaxarea lor.

Combaterea evaziunii fiscale

Bruxellesul va propune un proiect de lege care va viza profiturile ascunse în spatele unor societăţi-ecran pentru ca firmele să plătească "un impozit corect".

Munca forţată

Comisia Europeană va propune interzicerea vânzării în UE a produselor provenite din munca forţată, ceea ce ar putea implica producţia chineză în care este angrenată minoritatea musulmană uigură.

Violenţele împotriva femeilor

Bruxellesul va propune "înainte de sfârşitul anului" o lege privind lupta împotriva violenţelor asupra femeilor. "Este vorba despre prevederea unor sancţiuni eficiente, despre prevenire şi protecţie", a declarat Ursula von der Leyen.

Ajutor pentru Afganistan

Uniunea Europeană va furniza 100 de milioane de euro suplimentare în ajutor către organizaţiile umanitare prezente în Afganistan pentru a evita "o foamete şi un dezastru umanitar majore" în această ţară aflată în mâinile talibanilor de la jumătatea lui august. UE a anunţat deja în august creşterea de patru ori a ajutorului său umanitar în Afganistan şi în ţările vecine, la 200 de milioane de euro în 2021.

Mediu

UE va creşte cu 4 miliarde de euro până în 2027 contribuţia sa la finanţarea "acţiunii climatice" a ţărilor cele mai vulnerabile şi aşteaptă "un efort suplimentar" al SUA şi al "altor parteneri". UE s-a angajat deja să finanţeze 25 de miliarde de dolari pe an din cele 100 de miliarde pe an promise de comunitatea internaţională până în 2025.

Migraţie

La şase ani după afluxul de refugiaţi provenind din Siria care a luat UE prin surprindere, Ursula von der Leyen le-a cerut statelor membre să adopte reforma politicii de azil propusă în 2020 de Comisie, care bate pasul pe loc din cauză divizărilor profunde între Cei 27. "Vă invit de urgenţă, în această adunare şi în statele membre, să acceleraţi procesul", a spus ea.

Criticând un "atac hibrid pentru a destabiliza Europa", ea a denunţat şi "instrumentalizarea" de către Belarus a migranţilor, "puşi în avioane şi literalmente împinşi spre frontierele Europei".

Statul de drept

Politiciana germană a subliniat "hotărârea" sa de a apăra valorile europene, evitând în acelaşi timp să stigmatizeze Ungaria şi Polonia. Bruxellesul este angajat într-o dispută cu cele două ţări în chestiunile respectării deciziilor justiţiei europene, independenţei judecătorilor şi luptei împotriva corupţiei.

Von der Leyen a subliniat importanța a trei direcții de acțiune pentru politica externă a Uniunii:

- Stabilitate în vecinătatea Uniunii, altfel ”criza vine spre noi”;

- Tehnologiile disruptive care pot paraliza o fabrică, industrie, comunitate locală;

- UE trebuie să își îmbunătățească componenta sa de furnizor de securitate. ”Trebuie să combinăm componenta militară și ce civilă pentru a crea un spațiu de securitate”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Tesla promite că va fabrica maşini mai ieftine

Tesla a anunţat că va introduce noi modele la începutul...

Germania estimează o creştere economică de 0,3%

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel