Noile criterii de carantinare. Alexandru Rafila: Există foarte mari discrepanțe
"Cred că acest ordin nu a fost elaborat împreună cu Institutul Național de Sănătate Publică, ci mai degrabă a fost...
"Există un punct în care nu am fost suficient de buni, suficient de puternici, suficient de rapizi, şi anume investiţiile în dezvoltarea vaccinului", a declarat el pentru canalul francez LCP.
"Există o dezangajare europeană care nu datează de ieri, care este o dezangajare de mai mulţi ani, de mai multe decenii, este reculul nostru în industria farmaceutică", a adăugat el.
"Trebuie spus că, fără îndoială, am subinvestit în capacităţile de investiţii, de cercetare", a continuat Clément Beaune.
"Nu avem, ca Statele Unite, o agenţie europeană cu mijloace financiare importante în domeniul cercetării medicale şi care să fi fost capabilă să finanţeze masiv companiile în ultima fază a cercetării pentru a accelera dezvoltarea vaccinului', a subliniat el.
Citește și OSM despre CORONAVIRUS. NU este nevoie să faceți AȘA CEVA
Comisia Europeană, care a negociat precomenzile în numele celor 27, a fost ţinta unor aspre critici în urma întârzierilor semnificative în livrarea primelor trei vaccinuri autorizate în UE, din cauza unor dificultăţilor legate de siturile de producţie din Europa.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a recunoscut miercuri că UE a fost "prea optimistă" în ceea ce priveşte livrările şi că trebuie să crească producţia de masă pentru a-i pregăti mai bine pe cei 27 în faţa răspândirii noilor mutaţii
"Cred că acest ordin nu a fost elaborat împreună cu Institutul Național de Sănătate Publică, ci mai degrabă a fost...
Rusia 'nu doreşte un conflict direct' cu Statele Unite, chiar dacă 'va continua să destabilizeze Ucraina', au...
Modelul cadru al contractului individual de muncă a fost modificat, astfel că angajatorul trebuie să informeze...
Prinţul Philip, ducele de Edinburgh, decedat pe 9 aprilie, la vârsta de 99 de ani, lasă în urma sa o avere estimată...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de marţi, cu o valoare a...
Preşedintele american Joe Biden i-a propus marţi omologului său rus Vladimir Putin, în cursul unei convorbiri...
Autoritatea Sanitară Veterinară din Ungaria (NEBIH) a anunţat marţi că a descoperit virusul gripei aviare la o fermă...
Rusia a anunţat marţi transferul a două armate şi trei unităţi aeropurtate la frontiera de vest a Federaţiei pentru...
Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu...
Parisul a suspendat ”până la noi ordine”, toate zborurile dintre Franța și Brazilia, anunță AFP.
În condițiile în care în legislația fiscală în vigoare nu există o excepție clar definită, declarația unică trebuie...
Siri, asistentul virtual dezvoltat de Apple Inc., ar fi dezvăluit o informaţie confidenţială, după ce le-a spus...
Încă un municipiu din România va fi inclus în lista localităților unde cetățenii pot cere pensionarea mai devreme cu...
Un studiu pionier realizat de cercetători ai Universităţii Oxford şi ai Universităţii Autonome din Barcelona a...
Comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, a declarat marţi că se aşteaptă ca certificatul digital de...
Autorităţile egiptene au sechestrat nava port-container ''Ever Given'' în aşteptarea plăţii sumei de 900 de milioane...
Agenţiile federale sanitare din SUA au recomandat marţi suspendarea administrării vaccinului anti-COVID-19 produs de...
Băncile din România au primit 21.825 de solicitări pentru suspendarea obligațiilor de plată a ratelor, dobânzilor şi...
Guvernul Japoniei a aprobat un plan care privește deversarea în Oceanul Pacific a peste un milion de tone de apă...
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de...
Bitcoin a atins marți un record de 62.741 dolari, criptomoneda ajungând la un maxim al valorii sale, de două ori mai...
De astăzi, starea de alertă se prelungeşte în toată ţara cu alte 30 de zile, până pe 12 mai. La jumătatea lunii mai,...
Un studiu realizat de un grup de cercetători din Seattle și Montreal arată că o infecție cu coronavirus are efectul...
Operatorii economici vor organiza centre de vaccinare, iar angajații se vor imuniza fără programare. Listele cu...
Traficul din București este veșnic unul extrem de aglomerat, fenomen care este cauzat de mai mulți factori.
Prețul petrolului au crescut marți, după semnalele privind creșterea importurilor chineze. Tensiunile din Orientul...
Canalul de televiziune Euronews şi-a exprimat marţi surprinderea faţă de interzicerea emisiei sale în Belarus,...
Recent au apărut informații care dezvăluie faptul că Meghan și Harry cât și fiul lor Achie nu sunt în siguranță în...
Potrivit informării ANM, în tintervalul 13-16 aprilie vremea va deveni extrem de rece, cu precipitații moderate...
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, i-a cerut marţi Rusiei să-şi retragă trupele pe care le comasează la...
Bitcoin România, cea mai mare platformă de tranzacționare de criptomonede de pe piața locală, vizează să...
Coreea de Nord ar putea deţine peste 240 de arme nucleare până în anul 2027, relevă un studiu publicat marţi de...
Rata anuală a inflaţiei a coborât la 3,1% în luna martie a acestui an, de la 3,2% în luna februarie, în condiţiile...
Țările membre ale Uniunii Europene vor beneficia de un nou vaccin în lupta cu pandemia.
Moneda naţională s-a depreciat, marţi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României la...
Dacia anunță că românii care sunt interesați sp achiziționeze prima mașină electrică fabricată de companie o pot...
Două studii publicate marţi susţin că varianta ''britanică'' de coronavirus, descoperită prima dată în Kent, şi în...
Vremea va deveni închisă şi rece în Bucureşti, iar până vineri dimineaţa vor fi posibile averse şi descărcări...
Un studiu realizat de World Vision România arată că pandemia a afectat multe familii care nu reușesc să cumpere...
Potrivit ministrului Energiei, Virgil Popescu facturile la energia electrică au crescut anul acesta din cauza...
Autoritățile de la Beijing au introdus un sistem de ''etichetare'' a comercianților și birourilor, bazat pe culori,...
Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), dr....
Poliţia britanică a lansat un apel adresat martorilor în urma furtului, în Anglia, a deţinătorului recordului pentru...
Personalul din Escadrila Logistică Expediționară nr. 1 și Escadrila de transport mecanic nr.2 au pregătit și...
Startup-ul UiPath, lansat în România, vizează o evaluare de aproape 26 de miliarde de dolari în oferta publică...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar rulajul se cifra la 4,74...