Vacanță în Grecia sau Bulgaria? Ce riști când te întorci
Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
După carantină, românii pot pleca în vacanță
După carantină, românii pot pleca în vacanță
Odată cu relaxarea condițiilor din timpul stării de alertă mulți români se gândesc deja la vacanțe mai ales că atât la noi în țară cât și în Bulgaria și Grecia, unele dintre destinațiile favorite, ăși deschid granițele pentru turiști.

Însă, la ora actuală, există anumite inconveniente pentru cei care vor alege să plece în vacanță peste hotare, un lucru care a fost anunțat de ministrul Economiei, Virgil Popescu. Oficialul a spus că: ”Românii pot merge în Grecia și Bulgaria, doar că la întoarcere regula spune că trebuie să intre într-o izolare de 14 zile. Eu cred că până în 15 iunie, când se deschide sezonul estival din Grecia și Bulgaria, lucrurile astea se vor reglementa și anumite țări pot fi exceptate de la acest lucru pe bază de acorduri bilaterale”.

Grecia va primi turişti din România, Bulgaria şi statele UE cu un profil epidemiologic similar cu cel al Greciei, începând din 15 iunie, fără niciun fel de măsuri de carantină, informează un comunicat de presă al Ambasadei Greciei în România.

Restaurantele şi cafenele din Grecia au fost redeschise încă din 25 mai, cu păstrarea distanţei sociale prin rearanjarea locurilor.

Turism: Site web pentru europenii care doresc să-şi petreacă vacanţa în alte ţări UE

Începând din 1 iunie vor fi redeschise şi camping-urile şi hotelurile, urmate din 15 iunie de toate spaţiile de cazare a turiştilor.

Bulgaria intenţionează să ridice de la 1 iunie obligativitatea ca turiştii din UE să treacă printr-o perioadă carantină de două săptămâni, dar nu şi pentru cei din ţările UE cele mai afectate de pandemia de coronavirus (COVID-19), a anunţat vineri Angel Kunchev, şeful Inspectoratului de Sănătate al ţării, transmite Reuters.

Planul încă trebuie aprobat de Ministerul Sănătăţii, a precizat Kunchev.

Potrivit restricţiilor curente, vizitatorii de peste hotare trebuie să se autoizoleze două săptămâni pentru a preveni răspândirea noului coronavirus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel