Unde sunt banii europenilor? Relansarea economică, în pericol
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Schimbarea de optică a consumatorilor dă planurile peste cap
Schimbarea de optică a consumatorilor dă planurile peste cap
Economia Europei riscă să piardă o sursă importantă de stimulare care ar putea veni din partea consumatorilor săi, în condiţiile în care gospodăriile au depozitat sute de miliarde de euro în conturile lor de economii, transmite Bloomberg.

Şi chiar dacă magazinele s-au redeschis în multe ţări, sondajele arată că oamenii nu sunt gata încă să facă cheltuieli mari, având în vedere creşterea şomajului şi riscul unui al doilea val de infecţii. În aceste condiţii, există riscul ca relansarea economiei europene să fie una anemică, fără un impuls semnificativ din partea cererii interne.

Depozitele bancare ale gospodăriilor din primele patru mari economii din zona euro (Germania, Franţa, Italia, Spania) au crescut cu peste 100 de miliarde de euro în lunile martie şi aprilie, de trei ori mai mult decât ritmul mediu de creştere înregistrat în ultimul deceniu. Datele pe fiecare ţară arată că în Franţa, Italia şi Spania, unde coronavirusul a provocat peste 90.000 de decese, depozitele gospodăriilor au înregistrat o creştere semnificativă în ritm anual. În schimb, în Germania, care a avut performanţe mai bune în ţinerea sub control a pandemiei, depozitele bancare nu au înregistrat o creştere neobişnuită.

Deşi o intensificare a economisirii nu este un fenomen neobişnuit, rata economisirii în zona euro urcând şi în 2009 după care şi-a revenit, de data aceasta situaţia ar putea fi una diferită. Comisia Europeană a avertizat că, pentru o anumită perioadă, consumatorii ar putea continua să pună de-o parte o sumă mai mare din veniturile lor. Economistul şef al Băncii Centrale Europene, Philip Lane, a declarat luna trecută că este "plauzibil ca argumentul preventiv să rămână unul semnificativ atât timp cât persistă incertitudinile legate de coronavirus".

Această prudenţă şi faptul că un vaccin împotriva coronavirusului ar putea să fie disponibil abia la mijlocul anului următor se reflectă în cele mai recente prognoze economice ale BCE. Aceste estimări arată că, în zona euro, consumul privat ar urma să îşi revină în al doilea trimestru dacă restricţiile vor fi ridicate, dar va reveni la nivelul de dinaintea crizei abia în 2022. În paralel, economia zonei euro ar urma să se contracte cu 8,7% în 2020, pentru ca în următorii doi ani să înregistreze un avans de 5,2% respectiv 3,3%.

Citește și Adrian Vasilescu: România poate evita o contracţie economică

Cheltuielile de consum, care sunt responsabile pentru mai mult de jumătate din economia Europei, sunt cruciale pentru relansare. În primul trimestru al acestui an, cheltuielile de consum au fost responsabile pentru două treimi din contracţia înregistrată de economia europeană.

Un factor important care va influenţa cheltuieile viitoare este şomajul. Chiar dacă în unele ţări rata şomajului a atins un nivel record, schemele de şomaj temporar au împiedicat o creştere semnificativă a ratei şomajului la nivelul zonei euro. Acest lucru ar putea să se schimbe în lunile următoare după ce o serie de companii importante precum Lufthansa sau Renault au anunţat restructurări de amploare pentru a răspunde la diminuarea cererii.

Reducerea taxei pe vânzări, subvenţiile pentru familiile cu copii şi subvenţiile pentru achiziţionarea de automobile ecologice sunt câteva din stimulentele pe care guvernele mizează pentru a-i încuraja pe consumatori să cheltuie banii pe care i-au pus deoparte.

Punerea în circulaţie a banilor economisiţi "ar oferi un impuls suplimentar pe măsură ce relansarea avansează. Va fi nevoie ca aceste fonduri să intre în acţiune pentru ca revenirea să se consolideze", a apreciat Dirk Schumacher, economist la banca Natixis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel