Virus misterios îngrijorează lumea științifică. Ar putea provoca următoarea pandemie
Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Următoarea pandemie ar putea veni din Bolivia
Următoarea pandemie ar putea veni din Bolivia
În Bolivia pândește un virus asemănător cu Ebola și care îngrijorează lumea științifică, mai ales în actuala pandemie care a schimbat mult optica guvernelor lumii și a instituțiilor de sănătate.

Virusul Chapare îngrijorează comunitatea științifică, deoarece este foarte puțin înțeles și periculos, acesta fost semnalat prima oară în 2004 în Bolivia, în provincia care i-a și dat numele, acest virus rar, apropiat de Ebola, provoacă febră hemoragică, notează Science & Vie.

Oamenii de știință sunt îngrijorați că Chapare ar putea declanșa o nouă pandemie într-un viitor nu foarte îndepărtat.

Misteriosul virus a reapărut în Bolivia

În 2004 a fost confirmat un deces provocat de Chapare iar de atunci s-a instalat o cvasi liniște. Însă, în 2019, au fost semnalate 5 cazuri de îmbolnăvire cu acest virsu lin care 3 au și murit, dintre care doi erau cadre medicale într-un spital din La Paz.
În ciuda unui număr redus de cazuri, oamenii de știință fac tot posibilul pentru a evita un nou dezastru de sănătate și solicită luarea măsurilor necesare.

Un virus similar cu Ebola

În cele două focare de virus Chapare, pacienții identificați au suferit de febră, dureri abdominale, vărsături, sângerări ale gingiilor, erupții cutanate și durere în spatele ochilor.

Deși simptomele virusului Chapare seamănă cu cele ale Ebola, este un virus Arenavirus care provoacă febră hemoragică severă, precum virusurile Lassa și Machupo, care provoacă epidemii fatale.

COVID-19. Primul tratament ar putea veni de la ruși

Este o boală infecțioasă emergentă cu un agent patogen deosebit de periculos. Până în prezent, nu există tratament pentru virusul Chapare.

De la focarul din 2019, au fost identificate alte trei infecții suspecte, inclusiv un copil și se crede că toți au supraviețuit.

O transmisie încă incertă

La reuniunea anuală a Societății Americane de Medicină Tropicală și Igienă, care a avut loc în perioada 15-19 noiembrie 2020, echipe de la Centrul de Control și Prevenire a Bolilor (Center of Disease Control and Prevention - CDC), au împărtășit rezultatele cercetărilor lor privind transmiterea de la om la om a virusului Chapare.

Arenavirusurile (virușii ARN) se transmit în general prin contact direct (mușcături, zgârieturi) sau indirect (urină, fecale) cu rozătoarele infectate.

Deoarece numărul cazurilor cunoscute de virus este redus, este dificil să se știe cu precizie căile potențiale de transmitere și să se înțeleagă răspândirea și cauzele virusului.

Potrivit membrilor CDC, virusul se transmite prin fluide corporale, prin salivă, așa cum a fost cu siguranță cazul în La Paz, dar și prin sânge, urină sau material seminal.

Rozătoarele, în special șobolanii pigmei de orez, ar putea fi rezervorul virusului. Genomul virusului a fost izolat de aceste rozătoare, dar prezența genomului nu indică capacitatea de a fi infecțios. Prin urmare, nu există nicio certitudine că rozătoarele sunt o cale de transmisie.

CDC spune că se știe puțin despre virus, este posibil să fi circulat în Bolivia și să fi fost confundat cu alți viruși, cum ar fi dengue, care este deosebit de agresiv în acea regiune a lumii.

Oamenii de știință de la CDC lucrează pentru a dezvolta rapid teste de diagnostic de tip RT-PCR, precum cele utilizate în cazul Covid-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România a importat mai multe gaze naturale

În orice caz, așa reiese din datele statistice oficiale. 

În Japonia, AI prezice ce angajați vor demisiona

Companiile japoneze se străduiesc să-și protejeze...

FMI cere Germaniei să cheltuiască mai mult

În schimb, Franța și Italia au fost îndemnate să fie mai...

Bitcoin a efectuat a patra sa înjumătățire

Bitcoin și-a finalizat vineri "înjumătățirea", un...

China lansează o nouă forță de apărare cibernetică

China a anunțat crearea în cadrul armatei a unei noi...

Ştirile dimineţii. Veşti bune pentru români

Ştirile dimineţii, 20 aprilie 2024. 

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...


pixel