Un nou fel de vouchere pentru elevi. Ce destinație vor avea
Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Premierul, despre PNRR și PENSIILE românilor. Vești NOI pentru PENSIONARI
Premierul, despre PNRR și PENSIILE românilor. Vești NOI pentru PENSIONARI
Elevii ar putea primi anual un nou fel de vouchere care ar putea ajunge la 250 de lei.

Inițiatorii proiectului de lege spun că astfel s-ar completa măsurile din proiectul România Educată.

Noul proiect de lege depus la Parlament propune ca elevii să primească vouchere culturale, în valoare de 250 de lei, în fiecare an. 

Fiecare elev ar urma să primească un astfel de voucher la început de an, până la terminarea liceului.

Guvernul acordă vouchere de 300 de lei. Cine le primește

Natalia Intotero, deputat PSD a declarat pentru TVR că: ”Practic, prin intermediul acestor vouchere, în cazul în care proiectul va găsi susținere în rândul colegilor, elevii au posibilitatea să-și achiziționeze cărți sau bilete la teatru sau la spectacole.

În țările din Uniunea Europeană, elevii primesc între două și trei sute de euro pentru vouchere culturale, potrivit inițiatorilor proiectului care s-ar putea dezbate în Parlament din septembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Tesla promite că va fabrica maşini mai ieftine

Tesla a anunţat că va introduce noi modele la începutul...

Germania estimează o creştere economică de 0,3%

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel