UE își reduce DEPENDENȚA de dolarul american
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Lumea afacerilor nu stă pe loc! Tranzacție de peste 350 milioane dolari
Lumea afacerilor nu stă pe loc! Tranzacție de peste 350 milioane dolari
Uniunea Europeană a pus la punct o serie de planuri pentru a-şi reduce dependenţa de dolarul american, potrivit unui articol publicat sâmbătă în cotidianul Financial Times, care citează un proiect de document elaborat de Comisia Europeană.

Acest document scoate în evidenţă vulnerabilităţile UE faţă de sancţiunile şi riscurile financiare americane, în contextul în care blocul comunitar vrea să îşi afirme indepedenţa economică şi financiară. "Perioada în care Trump a fost preşedinte a scos în evidenţă vulnerabilităţile noastre şi trebuie să le rezolvăm chiar dacă el a plecat. Este vorba de locul UE în lume, să avem mijloacele pentru a avea o putere economică şi financiară comparabilă cu mărimea noastră" a spus un oficial al Comisiei Europene.

Covid-19. Medicamentul care salvează viețile

Alte măsuri propuse în documentul dezvăluit de Financial Times se referă la o analiză mai strictă a preluărilor externe şi planuri vizând promovarea utilizării monedei euro pe pieţele financiare. Documentul ar urma să fie adoptat marţi de Comisia Europeană, cu o zi înainte de ceremonia de învestire a lui Joe Biden în funcţia de presedinte al SUA.

Blocul comunitar încearcă de mult timp să promoveze o utilizare mai mare a monedei euro, de exemplu în contractele pentru materii prime, pentru a-şi consolida autonomia financiară şi economică. Printre măsurile concrete prevăzute în documentul citat de FT se numără revizuirea legislaţiei europene cu privire la indicatorii de referinţă în sectorul financiar, pentru a încuraja ca aceştia să fie denominaţi în euro. De asemenea, Bruxelles-ul vrea să găsească alternative energetice la petrolul brut, pentru care contractele de referinţă, Brent şi WTI, sunt legate de dolarul american. În document sunt menţionate gazele naturale, unde un contract în euro tranzacţionat la Amsterdam devine repede un indicator de referinţă la nivel mondial, precum şi hidrogenul, drept pieţele unde rolul monedei euro ar trebui să fie dezvoltat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Bugetele C.E. Oltenia, Romarm şi IOR, aprobate de Guvern

Decizii importante ale Guvernului României, în şedinţa...

Zara, sursă de inspiraţie pentru cei de la H&M

Noua conducere a H&M se inspiră din strategia...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel