Trei companii au făcut jocurile la Bursă. Tranzacții de 17,8 milioane lei
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Printre ele, OMV Petrom și Romgaz
Printre ele, OMV Petrom și Romgaz
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi, iar valoarea tranzacţiilor s-a situat la circa 17,8 milioane de lei (3,74 milioane de euro), din care 17,2 milioane lei (3,6 milioane euro) tranzacţii cu acţiuni. 

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 acţiuni cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o apreciere de 0,33%, până la 9.713,66 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un avans tot de 0,33%, la fel ca şi indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,20%.

La rândul său, indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat o apreciere de 0,05% iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a închis în creştere cu 0,53%.

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Fondul Proprietatea au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 4,667 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom (1,528 milioane de lei) şi Romgaz (1,206 milioane de lei).

Citește și Bursa a reușit să închidă pe un trend ascendent

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Farmaceutica Remedia, care s-au apreciat cu 15%, TMK Artrom (+9,69%) şi Patria Bank (+4,11%). Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Casa de Bucovina Club de Munte (-14,73%), VES (-3,7%) şi STK Emergent (-2,04%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel