Transportatorii români pot recupera taxele de drum din Germania
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Camioane blocate la granița dintre Polonia și Belarus în urma sancțiunilor UE
Camioane blocate la granița dintre Polonia și Belarus în urma sancțiunilor UE
 Companiile de transport rutier din România care au achitat taxe de drum în Germania, în perioada 2017 - 2020, pot recupera între 4% şi 7% din cuantumul acestora, după ce Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis că statul german a încasat suplimentar şi nelegal de la transportatorii rutieri sume aferente taxării infrastructurii, se menţionează într-un comunicat remis luni de Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis, pe data de 28 octombrie 2020, că modalitatea de calcul a taxelor de drum pentru camioane în Germania încalcă legislaţia europeană, notează UNTRR.

Astfel, la calcularea taxei de drum, Germania a luat în considerare costurile Poliţiei Rutiere, cu toate că acest lucru nu este permis în legislaţia europeană, iar în calculul taxei de drum ar fi trebuit inclus doar costul infrastructurii, potrivit organizaţiei transportatorilor.

În consecinţă, toate firmele care au plătit suplimentar taxele de drum au dreptul la o rambursare din partea statului german, iar în prezent nivelul rambursării se ridică la un procent de între 4% şi 7% din totalul taxelor achitate, conform comunicatului UNTRR.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România recomandă companiilor din România să se înregistreze pe platforma www.tollreclaim.com/ro/home-ro, pusă la dispoziţie de firma de avocatură Hausfeld din Germania şi de compania eClaim GmbH, în parteneriat cu UNTRR.

Cauciucuri de IARNĂ. TOT ce trebuie să știți

Termenul-limită de înscriere este 4 decembrie 2020, potrivit UNTRR.

Perioada de prescripţie pentru cererile de rambursare este de trei ani, se menţionează în comunicatul organizaţiei transportatorilor.

Practic, rambursările pentru perioada de dinainte de 2017 nu mai pot fi revendicate de către companii, cu excepţia cazului în care acestea au luat deja măsuri pentru a suspenda sau întrerupe limitarea într-o etapă anterioară.

"Pentru taxele de drum plătite în 2017, perioada de prescripţie va expira la 31 decembrie 2020, de aceea sunt recomandate acţiuni urgente pentru ca cererile din 2017 sa fie menţinute", conform comunicatului UNTRR.

După înregistrarea pe platforma www.tollreclaim.com/ro/home-ro, firmele vor primi un email de confirmare, urmând ca în perioada următoare să le fie trimise documentele pentru semnare. Astfel, vor trebui semnate şi încărcate pe platformă mandatul şi acordurile de finanţare, iar o procură trebuie semnată şi trimisă la Hausfeld prin poştă, se precizează în document.

După semnarea contractelor între compania de transport şi firma de avocatură Hausfeld, trebuie furnizate informaţii despre taxele de drum plătite, respectiv toate facturile lunare din 2017 până în 2020, potrivit UNTRR.

Compania eClaim GmbH va acoperi toate cheltuielile de judecată, precum şi onorariile Hausfeld, în schimbul unui comision în caz de succes, notează Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România. Există diferite valori ale comisionului de succes care depind de modul de soluţionare al cazului - dacă se ajunge la o înţelegere cu statul german înainte de a se întreprinde orice acţiune în justiţie, sau dacă trebuie să se desfăşoare proceduri unice sau sunt necesare procese individuale pentru fiecare companie, se menţionează în comunicatul UNTRR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Tesla promite că va fabrica maşini mai ieftine

Tesla a anunţat că va introduce noi modele la începutul...

Germania estimează o creştere economică de 0,3%

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel