Știrile economice. O lectură potrivită pentru cafeaua de dimineață
Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Ce au mai spus unii, ce au mai declarat alții
Ce au mai spus unii, ce au mai declarat alții

Monica Anisie: Numai pe baza unei adeverințe medicale

Şi anume: pe de o parte, dacă prezintă copilul vreo boală, care s-ar putea agrava prin faptul că va veni la şcoală şi ar putea să ia virusul respectiv, fie în momentul în care în familie avem cazuri de persoane care puteau să fie supuse unei îmbolnăviri accentuate de virus.

Nelu Tătaru. Declarație ÎNGRIJORĂTOARE despre SPITALELE din România

Trebuie să reaşezăm acea colaborare, să nu spunem prietenie, a pacientului cu medicul de familie

Ministrul Finanțelor ne LĂMUREȘTE: Asta indică toate ESTIMĂRILE

Acolo se vede foarte clar că economia a avut o creştere începând cu luna mai. În industrie se vede acelaşi lucru. Acel 'V' se vede deja foarte clar atât în comerţ cât şi în industrie. În trimestrul trei vom vedea acea revenire.

Economia României. Florin Cîțu vine cu o nouă porție de VEȘTI BUNE

Am făcut un calcul, suma injectată în economie în primele 7-8 luni de zile este de 127 miliarde de lei. Asta explică şi faptul că România a avut în primul semestru o scădere mai mică decât anticipau toţi cei care au făcut aceste estimări. 

Concediul medical. MODIFICĂRI. Este un nou model de CERTIFICAT

Nu este singura noutate. Pe noile certificate medicale există și un nou cod de diagnostic aferent bolilor infectocontagioase pentru care se instituie măsura izolării: codul 51.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Bosch avertizează asupra unui posibil nou val de concedieri

Orice reduceri de personal vor fi efectuate "cu simţul...

Mai multe servicii BRD nu vor fi disponibile. Anunţul băncii

BRD anunţă noi lucrări de mentenanţă a sistemelor...

De ce România riscă să piardă banii din PNRR. Răspunsul MIPE

Comisarul european Celine Gauer, responsabil în cadrul...

Alți doi Arnault intră în board-ul grupului LVMH

În vârstă de 31 și 29 de ani, Alexandre și Frédéric...

Prețul petrolului s-a stabilizat după o scădere abruptă

Prețurile la cele două referințe de petrol au recuperat...

CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar

CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la...

Miliardarul care râvnește la Royal Mail, Poșta britanică

Este vorba de miliardarul ceh Daniel Kretinsky care a...


pixel