Știrile economice ale zilei de 23 septembrie 2020
Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Știrile economice ale zilei de 23 septembrie 2020

Covid-19. Fujifilm scoate pe piață un tratament

Fujifilm Holdings Corp. cere aprobarea din partea autorităților japoneze pentru punerea pe piață a unui medicament pentru tratarea Covid-19, după ce testele clinice au arătat că acesta a ajutat pacienții cu forme ușoare să se vindece.

Amendă de 3.000 lei pentru abandonarea animalelor

Țara noastră nu duce lipsă de legi însă lipsa majoră se află în aplicarea lor, sau mai bine spus neaplicarea lor.

BREXIT - JP Morgan mută 230 de miliarde € de la Londra la Frankfurt

Banca JPMorgan Chase & Co. mută aproximativ 200 de miliarde de euro din Anglia la Frankfurt ca urmare a ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, schimbare care o va transforma într-una dintre cele mai mari bănci din Germania.

Aleksei Navalnîi a fost EXTERNAT! Totul despre starea sa

Opozantul rus Aleksei Navalnîi, considerat unul dintre cei mai vocali critici ai Kremlinului din rândurile opoziţiei ruse, a fost externat din spitalul din Berlin, unde a fost tratat după ce i s-a făcut rău în timpul unui zbor intern în Siberia luna trecută, iar apoi a fost transferat cu avionul la Berlin în timp ce se afla încă în comă, relatează Reuters şi DPA.

Cât costă colonizarea lunii. Suma cerută de NASA

Americanii nu au mai călcat pe lună din anul 1972, an în care s-a terminat și programul Apollo.

Cîțu: Guvernul nu va creşte taxele și nu va modifica taxa unică

Guvernul nu va creşte taxele, nu va modifica taxa unică şi nu va reduce veniturile populaţiei, deoarece nu pot fi introduse taxe noi în perioada actuală de criză economică, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă în judeţul Gorj.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Bugetele C.E. Oltenia, Romarm şi IOR, aprobate de Guvern

Decizii importante ale Guvernului României, în şedinţa...

Zara, sursă de inspiraţie pentru cei de la H&M

Noua conducere a H&M se inspiră din strategia...

OUG pentru scăderea prețului gazelor naturale

Guvernul României a adoptat o nouă Ordonanță de Urgență...

Ajutoare de urgenţă acordate de Guvern

Pe agenda şedinţei de Guvern de joi se află şi o...

ALROSA a vândut o parte din diamantele sale statului rus

Acțiunile ALROSA au crescut pe fondul informației că...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel