Știrile dimineții. Ce este bine să știți la începul week-end-ului
Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Selecție cu cele mai interesante știri pe care este bine să le știți.

Ciclonul din Mediterana a lovit Grecia

Furtuna Ianos, ciclonul din Mediterana, a lovit zona din sud-vest-ul Greciei, vineri.

În 48 de ore TikTok și WeChat vor fi interzise în SUA

TikTok și WeChat vor fi înterzise peste 48 de ore pe teritoriul SUA iar aceste aplicații nu vor mai putea fi descărcate. Acest lucru devine efectiv de duminică, dacă președintele Donald Trump nu va fi de acord cu o înțelegere ivită pe ultima sută de metri.

OMV Petrom recunoaște că a redus producția de gaze

Reprezentanţii OMV Petrom confirmă că producţia de gaze a companiei a fost redusă, ca urmare a opririi instalaţiilor de la Hurezani, şi sunt achiziţionate gaze de pe piaţă, inclusiv din importuri, pentru a asigura disponibilitatea gazelor în SNT.

Covid-19. Este oficial, Anglia a intrat în valul doi

Marea Britanie se află în al doilea val de Covid-19, a anunțat premierul Boris Johnson și a mai adăugat că acest lucru era inevitabil.

Incident la locuința ambasadorului SUA la Moscova

Un vehicul care era condus de un cetățean rus a forțat intrarea în perimetrul reședinței ambasadorului SUA la Moscova, în după amiaza zilei de vineri, 18 septembrie 2020.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor începe în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel