Taxă pe deponenţii bogaţi. Unde se aplică
Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Rusia protestează! Ce TAXĂ vrea să instituie UE
Rusia protestează! Ce TAXĂ vrea să instituie UE
Jyske Bank, a doua mare bancă din Danemarca, a anunţat marţi că va cere persoanelor fizice înstărite să plătească pentru a putea avea un depozit bancar la Jyske Bank, în loc să le plătească dobândă, informează Reuters. Anunțul vine la mai puţin de două săptămâni după ce aceeaşi bancă a lansat primul credit ipotecar din lume cu dobândă negativă.

Jyske Bank a precizat că va introduce o dobândă negativă de 0,6% pentru clienţii săi care au depozite bancare de peste 7,5 milioane coroane daneze (1,1 milioane dolari). În aceste condiţii, un client al Jyske Bank care are un depozit de 10 milioane de coroane va trebui să plătească băncii suma de 15.000 de coroane pe an.

"Mediul de dobânzi negative care a afectat piaţa din Danemarca începând din primăvara lui 2012, şi care a suferit doar o întrerupere în 2014, pare acum să fie unul de natură permanentă", a declarat directorul general de la Jyske Bank, Anders Dam.

Danemarca a fost una din primele ţări care în 2012 au introdus dobânzi negative. De asemenea, la începutul acestei luni Jyske Bank a devenit prima bancă din lume care oferă o dobândă negativă de minus 0,5% la un credit ipotecar pe zece ani, ceea ce înseamnă că practic banca este dispusă să plătească clienţilor pentru ca aceştia să împrumute bani pe o perioadă de 10 ani.

Citește și Taxa clawback. Ministerul Finanţelor va face unele verificări

Chiar dacă cea mai mare bancă din Danemarca, Danske Bank, nu are intenţia de introduce dobânzi negative la depozite însă grupul elveţian UBS a anunţat că va introduce o dobândă negativă de 0,75% pentru clienţii bogaţi care depozitează mai mult de două milioane de franci la băncile sale din Elveţia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Curs valutar BNR. Una caldă, alta rece pentru leu

Curs valutar BNR, 23 aprilie 2023.

Deturnare de ... aluminiu la Bursa Metalelor de la Londra

Nu a durat mult până când cineva a găsit o modalitate de...

Cum cad românii victime ale fraudelor online. Raport Revolut

Revolut prezintă primul său raport global despre...

Google face o nouă investiție majoră într-un centru de date

Google a ales Olanda pentru noul său centru de date în...

ANPC verifică magazinele online Temu și Shein

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor...

Tranzacţie pe piaţa românească de software

Adnumus intermediază cu succes achiziția de către Eleco...

Comic Con Romexpo 2024. Explozia culturii "Pop&Geek"

Comic Con București 2024 a fost un eveniment dedicat...

Modificare a Codului Muncii, în Senat. Schimbările propuse

A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru...

Proiect pentru creşterea contribuţiei la Pilonul II

A fost depusă la Senat o propunere legislativă privind...

Cine se află în spatele mărcii de pantofi Jacques Solovière?

Jacques Soloviere. Un nume care te duce cu gândul la un...


pixel