Summit SUA-Rusia. Președintele Biden: Vladimir Putin este ridicol
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Joe Biden, foarte sincer
Joe Biden, foarte sincer
Preşedintele american Joe Biden a denunţat miercuri ''comparaţiile ridicole'' ale omologului său rus Vladimir Putin cu privire la drepturile omului, la încheierea primului summit dintre cei doi lideri, miercuri, la Geneva, relatează AFP

Biden a apreciat că Putin face o falsă echivalare între un atac ''al criminalilor'' asupra Capitoliului din Washington, la 6 ianuarie, şi manifestaţiile paşnice ale unor persoane private de libertatea de expresie în Rusia.

Preşedintele Biden a afirmat de asemenea că l-a avertizat pe omologul său rus împotriva oricărui amestec în alegerile din SUA. 

În plus, liderul de la Casa Albă a anunțat că i-a transmis omologului său rus că, dacă opozantul Alexei Navalnîi va muri, consecinţele vor fi devastatoare pentru Moscova. 

Putin, în vârstă de 68 de ani, l-a numit pe Biden, în vârstă de 78 de ani, un partener constructiv şi experimentat şi a spus că vorbesc "aceeaşi limbă", dar a adăugat că nu a existat o prietenie, ci mai degrabă un dialog pragmatic despre interesele celor două ţări.

Citește și Joe Biden anunță CUM trebuie să fie relaţia dintre SUA şi Rusia

Biden a declarat că i-a "spus preşedintelui Putin că avem nevoie de nişte reguli de bază pe care să le respectăm cu toţii", adăugând: "Am făcut ceea ce am venit să fac".

Programarea unor conferinţe de presă separate a însemnat că nu a existat nimic din jovialitatea care a însoţit întâlnirea din 2018 în Helsinki dintre Putin şi predecesorul lui Biden, Donald Trump, când Putin i-a oferit lui Trump o minge de fotbal. De asemenea, acum nu a existat nicio masă comună, remarcă Reuters.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Finanțele au publicat ghidul e-Transport

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de...

TikTok renunță voluntar la plata recompenselor

TikTok a anunțat miercuri că va suspenda "voluntar"...

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Schimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel