Suciu: Dobânda de politică monetară se află la cel mai redus nivel
Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Dobânda de politică monetară se află la cel mai redus nivel pe care l-a adus Banca Naţională în România
Dobânda de politică monetară se află la cel mai redus nivel pe care l-a adus Banca Naţională în România
Dobânda de politică monetară se află la cel mai redus nivel pe care l-a adus Banca Naţională în România, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR), Dan Suciu, după decizia Consiliului de Administraţie al BNR de reducere a ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an.

"Consiliul de Administraţie al Băncii Naţională decis în luna martie să se întâlnească de câte ori este necesar pentru a lua o decizie, având în vedere noile condiţii economice şi gradul mare de incertitudine care există în acest moment. Această stare de incertitudine face dificile prognozele pe termen lung şi, în consecinţă, avem un calendar care nu mai respectă formatul iniţial. Decizia de astăzi este a doua în şir care vine cu o reducere de dobândă. Am redus aşadar de la 2,50% în martie, la 2%, şi acum am redus la 1,75%. Este cel mai redus nivel de dobândă de politică monetară pe care l-a adus vreodată în România Banca Naţională. Aceasta vine pentru că este în continuare nevoie de o funcţionare fluentă a pieţelor monetare şi a pieţei financiare, necesitate care presupune un nivel scăzut al dobânzilor, atât cât se poate în condiţiile specifice pe care le are România, mult mai complicate din perspectiva indicatorilor macroeconomici ai echilibrelor care există pe pieţele româneşti decât în alte pieţe", a spus Dan Suciu, la Digi 24.

BNR a redus dobânda cheie la 1,75% pe an

Întrebat despre operaţiunile de cumpărare de titluri de stat de către BNR, Dan Suciu a subliniat că "scopul acestor operaţiuni, care sunt operaţiuni specifice de bancă centrală, este de a regla acel grad de lichiditate necesară în piaţă pentru ca toată finanţarea să aibă loc la un mod consistent şi continuu".

"De altfel, am văzut în ultima perioadă Ministerul de Finanţe a făcut 15 sau 16 licitaţii la rând de succes. În declaraţia de presă pe care guvernatorul a susţinut-o acum o săptămână această cifră era de 3,1 miliarde de lei. Vorbim de operaţiunile acestea fără cele de repo bilateral pe care Banca Naţională le-a făcut", a mai spus purtătorul de cuvânt al BNR.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, în şedinţa de vineri, reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an, de la 2% pe an, începând cu data de 2 iunie, informează banca centrală.

Totodată, BNR a hotărât reducerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,25% pe an, de la 1,50% pe an, şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) la 2,25% pe an, de la 2,50% pe an, şi păstrarea nivelurilor ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Banca Naţională precizează, totodată, că va continua efectuarea de operaţiuni repo şi cumpărarea de titluri de stat în lei de pe piaţa secundară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Ştirile dimineţii. Veşti bune pentru români

Ştirile dimineţii, 20 aprilie 2024. 

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel