SUA acuză China că și-a manipulat moneda și sesizează FMI
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Aericanii sesizează FMI
Aericanii sesizează FMI
SUA au acuzat oficial luni China că şi-a slăbit deliberat moneda, yuanul, după ce aceasta a atins pragul simbolic de 7 yuani pentru un dolar, un gest care amplifică şi mai mult tensiunile între cei doi giganţi economici şi nervozitatea pieţelor, relatează AFP. 

Secretarul american al trezoreriei, Steven Mnuchin, "din ordinul preşedintelui Donald Trump, a ajuns la concluzia că China şi-a manipulat moneda", indică Departamentul Trezoreriei într-un comunicat. 

"În urma acestei determinări, secretarul Mnuchin va discuta cu Fondul Monetar Internaţional pentru a elimina avantajul competitiv creat de recentele decizii chineze", se mai menţionează în comunicat. 

Decizia luată luni de Beijing de a-şi lăsa moneda să se devalorizeze a provocat o furtună pe pieţele financiare din lumea întreagă. Ea semnalează în fapt o nouă escaladare a războiului comercial declanşat prin taxele vamele punitive de Donald Trump în urmă cu peste un an, pentru a forţa Beijingul să negocieze un acord comercial care să reducă deficitul şi practicile considerate neloiale de Washington. 

Yuanul, lăsat să cadă liber, pe fondul războiului comercial dintre SUA și China

După căderile de pe pieţele asiatice şi europene, cei trei mari indici de pe Wall Street au înregistrat cea mai proastă zi a anului: Dow Jones Industrial Average a pierdut 2,90%, Nasdaq a pierdut 3,47%, iar indicele S&P 500 s-a devalorizat cu 2,98%. 

Moneda chineză a atins pragul simbolic de 7 yuani pentru un dolar luni, un prag la care nu s-a mai ajuns de 11 ani. 

Altă consecinţă a tensiunilor sino-americane, agenţia oficială Xinhua a anunţat în noaptea de duminică spre luni că firmele chineze au încetat să cumpere produse agricole provenind din SUA. 

Aceste decizii ale Chinei urmează după ameninţarea lui Donald Trump de a impune taxe vamale suplimentare pentru cvasitotalitatea importurilor chineze de la 1 septembrie, în pofida reluării negocierilor comerciale la înalt nivel între Washington şi Beijing, care se aflau într-un punct mort din primăvară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Curs valutar BNR. Una caldă, alta rece pentru leu

Curs valutar BNR, 23 aprilie 2023.

Deturnare de ... aluminiu la Bursa Metalelor de la Londra

Nu a durat mult până când cineva a găsit o modalitate de...

Cum cad românii victime ale fraudelor online. Raport Revolut

Revolut prezintă primul său raport global despre...

Google face o nouă investiție majoră într-un centru de date

Google a ales Olanda pentru noul său centru de date în...

ANPC verifică magazinele online Temu și Shein

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor...

Tranzacţie pe piaţa românească de software

Adnumus intermediază cu succes achiziția de către Eleco...

Comic Con Romexpo 2024. Explozia culturii "Pop&Geek"

Comic Con București 2024 a fost un eveniment dedicat...

Modificare a Codului Muncii, în Senat. Schimbările propuse

A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru...

Proiect pentru creşterea contribuţiei la Pilonul II

A fost depusă la Senat o propunere legislativă privind...

Cine se află în spatele mărcii de pantofi Jacques Solovière?

Jacques Soloviere. Un nume care te duce cu gândul la un...


pixel