Studiu: Piața muncii s-a schimbat COMPLET
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Studiu: Piața muncii s-a schimbat COMPLET
Studiu: Piața muncii s-a schimbat COMPLET
Piaţa muncii s-a schimbat complet în ultimul an, iar candidaţii încep să facă anumite concesii atunci când vor să se angajeze, cum ar fi să accepte salarii mai mici sau posturi inferioare, potrivit unui studiu realizat de platforma de recrutare eJobs.

Astfel, spre deosebire de anii trecuţi, când angajatorii erau cei nevoiţi să facă o serie de compromisuri pentru a atrage cât mai mulţi candidaţi relevanţi, acum cei care îşi caută un loc de muncă sunt puşi în faţa unor concesii pe care, până nu de mult timp, nici măcar nu le-ar fi luat în calcul.

Studiul realizat în rândul candidaţilor care au încercat să se angajeze din martie şi până acum arată că principalul compromis pe care l-au făcut cei care şi-au schimbat jobul a fost să accepte o ofertă salarială mai mică decât ar fi acceptat în mod normal. 34% dintre respondenţi spun că s-au angajat pe o poziţie sub nivelul lor de experienţă şi pregătire, în timp ce aproape un sfert au declarat că nu au fost dispuşi să facă niciun compromis, chiar dacă asta înseamnă că va dura mai mult până când se vor angaja. Dintre aceştia, cei mai mulţi fac parte din categoriile de vârstă 18-24 de ani şi 45+.

Teodorovici, ÎNFURIAT: Cum ne-a furat Ludogrinch, CRĂCIUNUL

"Oamenii încep să dea dovadă de tot mai multă flexibilitate, cel puţin temporar, pentru că au o serie de obligaţii care nu le permit să stea prea mult timp fără job. Spre exemplu, românii erau, până acum, destul de refractari când venea vorba de a se reloca într-un alt oraş, însă acum trec şi peste acest obstacol, aşa cum ne arată rezultatele studiului. Acceptarea unui job part-time sau mutarea într-o altă ţară sunt alte două concesii pe care candidaţii le-au făcut în ultima jumătate de an pentru a putea să se angajeze. Nu trebuie să uităm însă că aceste schimbări de pe piaţa muncii sunt ciclice şi vom reveni, poate chiar mai curând decât de aşteptăm, la realitatea pe care o ştiam înainte de declanşarea pandemiei. Iar atunci raportul de forţe candidaţi-angajatori se va inversa din nou", spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Pentru cei care nu au reuşit să se angajeze anul acesta, cel mai greu a fost faptul că, după aplicare, compania angajatoare nu le-a oferit niciun feedback.

"Au resimţit acest lucru chiar mai acut decât scăderea numărului de joburi disponibile în piaţă, lucru la care recunosc că nu ne aşteptam. O bună parte dintre candidaţi înţelege că acum lupta se dă pentru joburi, nu pentru aplicanţi, şi, prin urmare, sunt conştienţi că e posibil să dureze mai mult până să primească un răspuns. Din păcate, în multe cazuri, acest răspuns nu mai vine deloc, iar asta s-a transformat într-un motiv uriaş de nemulţumire şi chiar într-o ştampilă pe care candidaţii o vor pune pe termen lung acelor angajatori care nu le-au dat feedback. 50% dintre cei care au participat la acest studiu se plâng de faptul că nu au primit niciun răspuns de la compania angajatoare după ce au aplicat", explică Bogdan Badea.

Faptul că nu au găsit suficiente joburi potrivite profilului lor sau în oraşul în care locuiesc, numărul prea mic de joburi part-time sau remote sunt alte obstacole de care s-au lovit candidaţii anul acesta.

Chiar şi cei care nu au renunţat la aşteptările pe care le aveau şi au decis să amâne angajarea până când va apărea jobul potrivit sunt conştienţi că vor trebui, la rândul lor, să facă o serie de concesii în perioada imediat următoare, dacă nu vor reuşi să se angajeze. Cei mai mulţi (44%) spun că, dacă nu vor avea de ales, cel mai probabil, vor accepta un job sub nivelul lor de experienţă şi pregătire, în timp ce 43% declară că se vor angaja pe un salariu mai mic decât aveau anterior. Mutarea în alt oraş, în altă ţară, un job part time sau reconversia profesională sunt alte schimbări pe care candidaţii le iau în calcul în cazul în care nu se vor angaja nici în următoarele 2-3 luni.

"Viaţa profesională a devenit un subiect care îi preocupă mai mult decât oricând pe români. Cei care au un job ok nu se gândesc la o schimbare în viitorul apropiat, iar cei care au rămas fără loc de muncă încearcă să nu piardă nicio oportunitate şi să devină cât mai atrăgători în ochii angajatorilor. Întrebaţi cum s-a schimbat comportamentul lor în această perioadă, aproape 70% ne-au spus că urmăresc mai des site-urile de recrutare online, discută cu prietenii despre joburile noi în piaţă, şi-au actualizat CV-ul, citesc mai mult despre ce se întâmplă pe piaţa muncii, caută articole şi ghiduri despre cum se pot pune mai bine în valoare în faţa recrutorilor sau se pregătesc temeinic pentru interviurile de angajare", spune Bogdan Badea.

În ceea ce priveşte schimbările pozitive pe care le-a adus totuşi această perioadă, 21% menţionează că, deşi si-au pierdut vechiul loc de muncă, au reuşit să-şi găsească un job care le place mai mult, 12% spun că au făcut cursuri de reconversie profesională şi acum au mai multe opţiuni de angajare, 8% au prins curajul necesar pentru a-şi deschide propria afacere şi tot la fel de mulţi au decis să plece în afara ţării. Cu toate acestea, mai mult de jumătate dintre respondenţi spun că ultima jumătate de an nu a adus nicio schimbare pozitivă în viaţa lor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel