Studenții se revoltă împotriva anunțului lui Teodorovici
Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Studenti
Studenti
Ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici a anunțat că s-ar putea reduce numărul de călătorii pentru studenți. Asociația Studenților protestează însă față de luarea unor astfel de măsuri.

„Gratuitatea la transportul feroviar intern acordată de statul român studenţilor înmatriculaţi la o formă de învăţământ cu frecvenţă la instituţiile de învăţământ superior acreditate reprezintă una dintre facilităţile cu cel mai mare impact asupra calităţii vieţii studenţilor. În contextul dimensiunii sociale a educaţiei, această măsură constituie unul dintre mecanismele de implementare a unor politici publice ce vizează echitatea în învăţământul superior, care contribuie la creşterea numărului de studenţi din medii socio-economice defavorizate”, a motivat ANOSR.

Asociația explică și de ce argumeantează în favoarea acestora. ”În plus, prin această facilitate, se încurajează mobilitatea studenţilor, atât pentru schimburi de experienţă între centrele universitare, cât şi pentru a lua parte la diferite manifestări artistice, culturale, sportive sau ştiinţifice, desfăşurate în diverse oraşe ale ţării. De asemenea, putem remarca în prezent şi exemplul altor ţări europene, precum Luxemburg sau Slovacia, care au adoptat deja aceste măsuri de gratuitate ale transportului feroviar pentru studenţi, fapt care a contribuit la creşterea calităţii vieţii studenţeşti”,argumentează ANOSR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel