Spania se confruntă cu o PROBLEMĂ neobișnuită
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Banca Spaniei a făcut ANUNȚUL! Datorie publică de 1.310 miliarde euro
Banca Spaniei a făcut ANUNȚUL! Datorie publică de 1.310 miliarde euro
După ce a obţinut o parte importantă din fondul UE de revenire după criza coronavirusului, Spania se confruntă cu o problemă neobişnuită, cum să folosească toţi aceşti bani, au declarat pentru Reuters mai multe surse guvernamentale.

"Aceasta nu este o criză de bani, este o criză de idei", a declarat una dintre surse referindu-se la proiectele concrete de investiţii destinate să ajute economia să iasă dintr-o recesiune istorică.

Spania a fost lovită puternic de pandemie, înregistrând peste 640.000 de cazuri de infecţie cu COVID-19, cel mai mare număr din Europa Occidentală, şi peste 30.000 de decese. Economia spaniolă a înregistrat o contracţie de 18,5% în al doilea trimestru, singura ţară care a consemnat o cădere mai gravă în Europa fiind Marea Britanie.

Stimulent de 2.000 de lei pentru anumiți angajați

Pentru a ajuta Spania să îşi revină, ţara va primi aproximativ 140 de miliarde de euro sub formă de granturi şi împrumuturi din fondul de revenire al UE în valoare de 750 de miliarde de euro.

Fondurile alocate Spaniei includ granturi în valoare de 43 de miliarde de euro numai în următorii doi ani, echivalentul a 8% din cheltuieile anuale ale Spaniei.

"Nu este uşor să cheltui toţi aceşti bani", a spus o a doua sursă guvernamentală. Potrivit surselor apropiate de managementul fondurilor europene există îngrijorări cu privire la modul cum trebuie pus la punct mecanismul pentru a putea absorbi toată această lichiditate.

Comisia Europeană a recomandat guvernelor statelor membre să cheltuiască banii din pachetul de revenire pentru energie verde, transport şi investiţii în digitalizare.

Premierul spaniol Pedro Sanchez, care s-a luptat din greu pentru a obţine fonduri cât mai mari la summitul UE din luna iulie, şi-a pus subordonaţii să se ocupe de supervizarea implementării planului de revenire, urmând să fie şi un grup de consultanţă compus din directori de companii, a dezvăluit o altă sursă.

Ministrul spaniol al Economiei, Nadia Calvino, este şi ea implicată îndeaproape deoarece ea trebuie să finalizeze un plan de reforme ce va fi prezentat Buxelles-ului până la data de 15 octombrie, plan ce trebuie să conţină principalele proiecte eligibile pentru fonduri de la UE.

"În momentul de faţă provocarea este cum să fie folosiţi în totalitate banii care vor veni şi vor trebui să fie proiecte cu o rată mare de absorbţie", spune Jose Moises Martin, directorul firmei de consultanţă Red2Red care lucrează cu autorităţile publice.

Pe lângă fondurile de revenire, Bruxelles-ul a aprobat un împrumut de 21 de miliarde de euro pentru ca Spania să îşi finanţeze schemele de sprijinire a şomajului temporar, bani care ar trebui să reducă presiunile asupra Trezoreriei Spaniei care de mai multe luni se împrumută în acest scop. Însă o sursă guvernamentală a declarat că recent veniturile la buget au fost peste aşteptări, astfel că în luna septembrie emisiunile de obligaţiuni au fost încetinite comparativ cu lunile anterioare.

Săptămâna trecută, însă, Banca Centrală a Spaniei şi-a revizuit, în jos, prognozele pentru 2021 până la un avans de 4,1%, faţă de o creştere de 7,3% cât estima anterior. Economistul şef al Băncii Spaniei, Oscar Arce a spus că, în cel mai bun scenariu, fondurile UE ar putea stimula creşterea PIB-ului pe termen mediu cu două puncte procentuale, dar că succesul va depinde de alegerea proiectelor corecte de investiţii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Finanțele au publicat ghidul e-Transport

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de...

TikTok renunță voluntar la plata recompenselor

TikTok a anunțat miercuri că va suspenda "voluntar"...

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Schimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel