SpaceX, record MONDIAL. Ce a făcut compania lui Elon Musk
Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Vor mai fi încă 42.000 de astfel de aparate
Vor mai fi încă 42.000 de astfel de aparate
Compania SpaceX, patronată de miliardarul american Elon Musk, a plasat vineri pe orbită încă 60 de sateliți Starlink. Prin urmare, în ultima lună întreprinderea a lansat 180 de aparate - mai mult decât orice altă societate de resort din întreaga istorie, scrie Business Insider.

A fost a 12 plansare pe orbită a unui grup de sateliți Starlink, începând din mai 2019. Racheta purtătoare Falcon 9 a fost lansată de pe cosmodromul de la Cap Canaveral. Opt minute mai târziu, prima treaptă a rachetei a revenit cu succes pe platforma plutitoare Of Course I Still Love You. 

Oficiali ai SpaceX au confirmat faptul că toți cei 60 de sateliți au ajuns cu bine la destinație. Astfel, compania a doborât recordul mondial la viteza de lansare a aparatelor spațiale. Locul anterior de sateliți a fost lansat pe 18 august. 

În acest moment, pe orbita Pământului se rotesc 650 de aparate spațiale ale SpaceX, notează Business Insider. Mai sunt prevăzute încă două lansări pentru luna septembrie. 

Citește și Covid-19. Elon Musk s-a decis în privința VACCINULUI. Ce face

Pentru a asigura accesul la un intervenit de foarte mare viteză, compania lui Elon Musk a planificat plasarea în spațiu a altor 42.000 de sateliți Stalink. Suma totală a investiției pentru realizarea proiectului este estimată la 10 miliarde de dolari. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor începe în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel