Sistemul de pensii. Muncitorii francezi intră în grevă. Mobilizare masivă
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Timp de câteva zile, economia Franței va încetini
Timp de câteva zile, economia Franței va încetini
Franţa se pregăteşte joi pentru o grevă de amploare, în special în sectorul transporturilor, obiectivul protestatarilor fiind acela de a-l forţa pe preşedintele Emmanuel Macron să renunţe la proiectul său de reformă a sistemului de pensii.

Mişcarea de protest, care ar urma să dureze mai multe zile, amintește de grevele din 1995, când Franța a fost, practic, paralizată, Guvernul de atunci văzându-se obligat să revină asupra planurilor sale de reformare a sistemului de pensii. Mai multe sondaje de opinie arată că, deşi francezii sunt favorabili unei reforme a pensiilor, majoritatea susţin de asemenea greva.

Angajaţi din sectorul feroviar, profesori, poliţişti, gunoieri, avocaţi, partidele de opoziţie şi "vestele galbene", toţi au făcut un apel în vederea mobilizării pentru ziua de joi. Potrivit Ministerului de Interne, un număr de 245 de manifestaţii şi mitinguri urmează să aibă loc pe întreg teritoriul Franţei.

Greva ar urma să afecteze în special serviciile de transport în regiunea Parisului, în condiţiile în care 11 din cele 14 linii de metrou vor fi închise, precum şi traficul feroviar, compania de căi ferate SNCF intenţionând să anuleze 90% din trenurile de mare viteză şi circa 80% din trenurile regionale. În plus, protestele ar putea să dureze mai multe zile, având în vedere că sindicatele au făcut apel pentru o grevă pe o perioadă nelimitată.

Citește și Liberalii lucrează la o altă Lege a pensiilor. Ce se întâmplă cu pensiile speciale

În sectorul transporturilor aeriene, compania franceză Air France a anulat deja 30% din zborurile interne şi 15% din zborurile pe distanţe medii. La rândul său, compania EasyJet a anunţat miercuri anularea a 233 de zboruri interne şi pe distanţe medii, dintre care 70 din sau spre Marea Britanie. În şcolile din Franţa, este prognozată o rată de participare la grevă de 55%, care va creşte până la 78% în cazul şcolilor din zona Parisului, susţine Ministerul Educaţiei.

Reforma sistemului de pensii, una din măsurile importante ale preşedintelui Emmanuel Macron, vizează unificarea celor 42 de regimuri actuale de pensionare (pensii private, pensii pentru funcţionari, pensii speciale, pensii complementare, etc.) într-un sistem universal pe bază de puncte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

UE începe să lucreze la noile sancțiuni împotriva Iranului

Mai multe state membre ale UE au cerut extinderea...

UE vrea ratificarea unui tratat împotriva pescuitului abuziv

Uniunea Europeană și guvernele a 13 țări au îndemnat...

FMI încearcă să calmeze "optimismul exagerat" al pieţelor

Fondul Monetar Internaţional a transmis un avertisment...

Bulgari a dezvăluit cel mai subțire ceas din lume VIDEO

Poate una dintre trăsăturile specifice sau ciudățeniile...

Ceasurile elvețiene iau cu asalt India

Producătorii de ceasuri elvețieni lansează un atac...

PANZANI dorește să intre la Bursa de Valori din Amsterdam

Fondul de investiții CVC a anunțat că vrea să se alăture...

Băncile europene cer să fie declarate sectoare strategice

Băncile europene fac un apel către Uniunea Europeană...

Cum pot fi lansate noi cazinouri în România?

În jocurile de noroc, concurența este un element...


pixel