România are încă un aeroport la standarde Schengen
Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...
"SNTM, sindicat reprezentativ la nivelul Telekom România Mobile Communications SA (fosta Cosmote), membru al Blocului Naţional Sindical (BNS), constată cinismul şi nerespectarea legii privitoare la concedierile colective anunţate de gigantul Telekom România. Deşi sindicatul a fost invitat la 'informare şi consultare' de către Telekom România, nu ni s-a permis accesul, deoarece pentru participarea la informare şi consultare am fost condiţionaţi cu semnarea unui acord de confidenţialitate în valoare de 10.000 de euro de informaţie, care, dacă ar fi fost semnat, nu ne-ar fi permis informarea şi consultarea membrilor noştri în acord cu prevederile statutare şi legale", se menţionează în comunicat.
Sindicaliştii din Telekom acuză compania că i-a informat pe email în legătură cu disponibilizarea angajaţilor.
"Ca urmare, Telekom România ne-a transmis pe email să-i spunem 'o informare', deşi titlul acesteia este notificare, prin care se arată de către aceştia demararea procesului de 'reorganizare a societăţii, în măsură să asigure implementarea şi operaţionalizarea unei noi scheme organizatorice şi funcţionale', consecinţa fiind concedierea unui număr de peste 250 de salariaţi", afirmă reprezentanţii SNTM.
Concedieri masive la Telekom România. Explicația companiei
Sindicatul Naţional Telecomunicaţii Mobile caracterizează drept "cinică" ideea companiei de a informa angajaţii, în mesajul privind disponibilizarea, cu privire la înfiinţarea unor noi locuri de muncă în Telekom România.
"SNTM protestează vehement şi consecvent asupra modului în care Telekom România înţelege să respecte prevederile legale privitoare la informare şi consultare, precum şi cele privitoare la concedierile colective. În contextul în care prin aceeaşi notificare ni se comunică faptul că 'salariaţilor care ocupă poziţiile care se desfiinţează li se va oferi posibilitatea de a opta pentru ocuparea unor poziţii nou create sau a altor poziţii vacante' echivalează cu un management defectuos la nivelul resurselor umane, deoarece anterior trimiterii 'notificării' Telekom România trebuia să fi făcut o evaluare internă şi parte din salariaţi să fie distribuiţi pe posturile vacante, pe de o parte, iar pe de altă parte cinismul situaţiei generat de managementul resurselor umane constă şi în faptul că prin aceeaşi notificare ni se comunică faptul că se vor înfiinţa noi poziţii", se mai spune în documentul citat.
Reprezentanţii SNTM avertizează că angajaţii care urmează să fie disponibilizaţi vor ajunge la agenţiile de ocupare şi formare profesională.
"Prin urmare, salariaţii urmează să fie concediaţi după bunul plac al angajatorului, iar sprijinul de recalificare şi reconversia profesională prevăzute de Codul Muncii pe care angajatorul trebuie să-l ofere nu există, Telekom România limitându-se la a trimite salariaţii la agenţiile de ocupare şi formare profesională, deci pe capul statului român", se precizează în comunicatul sindicatului.
Spas Rusev, suspectat de legături cu mafia bulgară, negociază achiziționarea Telekom
"Sindicatul Naţional Telecomunicaţii Mobile solicită sprijinul şi solidaritatea mişcării sindicale în demersurile sale, fiind cunoscute abuzurile şi dublul standard aplicat de companiile multinaţionale care activează în România, în sensul ca salariaţilor care urmează a fi concediaţi să le fie respectate drepturile care rezultă din Contractul Colectiv de Muncă, dar şi dreptul la formare profesională, reconversie profesională pentru a se putea integra pe piaţa muncii, fiind salariaţi care activează în rândul Telekom România cu mult peste 20 de ani, salariaţi cu care societatea a realizat venituri consistente, managementul a încasat bonusurile considerabile în bani şi beneficii, lucrători specialişti concediaţi fără care nu ar fi rezistat pe piaţă fiind fideli companiei şi care sunt dezirabili în momentul de faţă", se mai menţionează în comunicatul SNTM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...
Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...
Statele Unite, care produc în...
Curs valutar BNR, 25 aprilie...
O nouă lege, care va intra în...
Bătălia pentru atenția...
Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...
Următorul pachet de sancţiuni...
Coasta de Fildeș încearcă să...
GlaxoSmithKline a dat în...
Guvernul a aprobat, în ședința...
Companiile energetice...
Președintele francez a vorbit...
Parlamentul European a adoptat...
Îngrijorări tot mai mari în...
Primul tren Metropolis, botezat...
Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...
În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...
Sunt percheziţii, joi, în...
Budapesta anunţă că...
Liderii UE au convenit recent...
Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...
Proiectele de acte normative...
Cel mai mare salon auto din...
Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...
O scădere bruscă a costurilor...