România, sub umbra incertitudinilor fiscale. Negrescu: Investitorii străini așteaptă să vadă ce se va întâmpla după alegeri
Sistemul public de pensii din România o să întâmpine o mare problemă după 2030, când încep să se pensioneze decrețeii. Populația este în scădere, copii nu se mai nasc atât de mulți, iar tinerii aleg să plece în străinătate.
Pensionare anticipată 2020. Care este situația în cazul bărbaților
Apocalipsa pensiilor. După 2030 vor fi 6,3 milioane de pensionari
Specialiștii spun că va fi vorba de peste 6,3 milioane pensionari, iar numărul angajaților va fi de cel mult 4,3-4,5 milioane.
”Ceea ce este extrem de îngrijorător este distribuţia vârstelor. Ea arată ca o amforă: burta, generaţia cea mai groasă care ţine greul sistemului de pensii, sunt decreţeii. În momentul în care evoluăm în timp, 2030 nu va mai arăta ca o amforă, ci ca Schwarzenegger. Şi când umerii ies la pensie, sistemul se rupe”, a explicat consultantul financiar Gabriel Biriş.
Chiar de acum, România nu reușește să plătească pensiile din contribuții. Astfel că doar în primele opt luni ale anului trecut a acumulat o datorie externă de 108, 972 miliarde de euro. Bani care s-au dus pe asigurarea veniturilor bugetarilor și pensionarilor.
Apocalipsa pensiilor. Pilonul II este salvarea
În plus, guvernatorul Mugur Isărescu a atras atenția că economia țării nu-și poate permite majorarea punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie. Nu sunt bani!
Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, a spus că sistemul de pensii trebuie reformat rapid, altfel intrăm în faliment. Iar pentru asta a propus creșterea contribuției la Pilonul II, din 2021, de la 3,75%, cât este în prezent, la 5%.
Principul este ca fiecare să trăiască liniștit la bătrânețe din banii pe care-i acumulează în propriul cont și să nu aștepte ca toate contribuțiile achitate într-o viață să i se întoarcă sub formă de pensie modestă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Bursa de Valori Bucureşti a...
Nouă înşelătorie de tip...
TikTok a primit un termen de 24...
Capitala Olandei ia măsuri...
Exporturile de cereale ale...
Acțiunile europene au crescut...
Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 5,4% în...
Rusia și Ucraina au negociat...
România are un cadru legal de verificare a...
TikTok anunţă că actualizează Regulile Comunității și introduce noi funcții...
Președintele sud-coreean Yoon...
În prezent, roboții reprezintă...
Reacția pieței petrolului la recentul atac al Iranului...
Putem vorbi despre o ușoară reașezare a prețurilor, care...
De ce fanii britanici ai...
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) are în...
Potrivit firmei de specialitate...
Este ceea ce afirmă plin de convingere Nicolas Mougeot,...
Uniunea Europeană ar putea să...
A fost anunțat și prețul...
Preşedintele Klaus Iohannis a...
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în...
Detronat în sondaje, Justin...