Serviciile de telefonie, cărţile şi altele s-au scumpit cel mai mult în luna septembrie
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Serviciile de telefonie, cărţile şi altele s-au scumpit cel mai mult în luna septembrie
Serviciile de telefonie, cărţile şi altele s-au scumpit cel mai mult în luna septembrie
Serviciile de telefonie, cărţile, revistele şi ziarele, dar şi citricele s-au scumpit cel mai mult în luna septembrie, faţă de august, în timp ce preţurile la cartofi, combustibili şi servicii transport aerian au scăzut.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni, preţurile la serviciile telefonie au crescut cu 0,44% în luna septembrie a acestui an, faţă de august 2020, respectiv cu 1,03% în comparaţie cu luna decembrie a anului trecut. Serviciile de transport aerian s-au ieftinit în septembrie cu 14,77% faţă de august, dar au crescut cu 9,64% faţă de luna decembrie.

Cărţile, revistele şi ziarele s-au scumpit cu 0,55% în luna septembrie comparativ cu luna anterioară şi cu 3,17% faţă de decembrie anul trecut. Combustibilii s-au ieftinit cu 0,69% în septembrie faţă de august, iar raportat la decembrie 2019 preţul acestora este mai mic cu 9,02%.

Coronavirus. Carantină. Italia vrea să schimbe regulile

În ceea ce priveşte mărfurile alimentare, citricele şi alte fructe meridionale s-au scumpit în septembrie cu 2,41% faţă de august şi cu 15,91% faţă de luna decembrie 2019. Comparativ cu luna decembrie 2019, în luna septembrie a acestui an cel mai mult s-au scumpit fasolea boabe şi alte leguminoase, cu 17,75%.

În schimb, în luna septembrie, s-au ieftinit cartofii, cu 27,54% faţă de august şi cu 32,57% comparativ cu finalul anului trecut.

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,5% în luna septembrie a acestui an, de la 2,7% în august, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,96%, serviciile cu 2,89%, iar mărfurile nealimentare cu 0,62%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

"Preţurile de consum în luna septembrie 2020, comparativ cu luna septembrie 2019, au crescut cu 2,5%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,1%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2019 - septembrie 2020) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2018 - septembrie 2019), calculată pe baza IPC, este 3,0%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,8%", se arată în comunicatul INS.

Rata anuală a inflaţiei IPC pentru sfârşitul anului curent şi al anului viitor este prognozată la 2,7% şi, respectiv, la 2,5%, potrivit Raportului asupra inflaţiei publicat de Banca Naţională a României.

"Contribuţia estimată a modificării impozitelor indirecte este de 0,2 puncte procentuale la sfârşitul anului curent şi de 0,4 puncte procentuale la finele celui viitor. Rata medie anuală a inflaţiei IPC îşi va continua parcursul descendent din prima jumătate a anului curent, dar într-un ritm mai atenuat, fiind anticipată să atingă 2,5% la orizontul proiecţiei, trimestrul II 2022", se menţionează în raport.

Potrivit BNR, comparativ cu Raportul anterior, revizuirile pentru rata anuală a inflaţiei IPC sunt minore. Valoarea anticipată pentru finele anului curent este mai redusă cu 0,1 puncte procentuale, în condiţiile reevaluării descendente a contribuţiei componentelor exogene ale coşului de consum, care contrabalansează proiectarea la acest orizont a unor valori uşor mai ridicate în cazul inflaţiei de bază. Pentru finele anului viitor, prognoza este similară celei precedente. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Bugetele C.E. Oltenia, Romarm şi IOR, aprobate de Guvern

Decizii importante ale Guvernului României, în şedinţa...

Zara, sursă de inspiraţie pentru cei de la H&M

Noua conducere a H&M se inspiră din strategia...

OUG pentru scăderea prețului gazelor naturale

Guvernul României a adoptat o nouă Ordonanță de Urgență...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel