Secretul combinezoanelor astronauților NASA. De ce sunt albe
Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Este cea mai bună protecție
Este cea mai bună protecție
Ce au în comun Neil Armstrong, Ed White sau astronauții aflați acum la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS)? Toți poartă combinezoane spațiale albe. Și nu numai ei.

Alături de NASA, Agenția spațială americană, atât Rusia, cât și China utilizează echipamente spațiale tot de culoare albă. Fără culorile drapelului rus, fără emblematicul galben al Chinei. Alb și numai alb.

Această culoare de bază a salvat de nenumărate ori viața astronauților. NASA nu a folosit mereu echipamente albe. În timpul primului zbor cu oameni la bord, programul Mercury, membrii echipajului au purtat combinezoane argintii, dar nici unul dintre ei nu a explorat cu adevărat spațiul.

Citește și Americanii de la NASA sunt contrariați. Descoperă lucruri ciudate în spațiu

Și foarte bine au făcut, pentru că în exteriorul navei, combinezoanele spațiale devin extrem de reflectorizante. Iar cea mai bună culoare pentru astfel de situații nu este argintiul, ci albul. Pe Pământ, atmosfera terestră este ca un scut, oprind 77% din radiațiile solare.

Dar astronauții în spațiu nu au o astfel de protecție, ceea ce îi face vulnerabili la temperaturi sufocante, la insolații violente sau chiar la dezvoltarea unor celule canceroase. Prin urmare, pentru a lupta împotriva acestor pericole, ei poartă combinezoane albe care reflectă radiațiile nocive ale soarelui.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel