Sărbători în pandemie. Moș Nicolae este rugat să păstreze distanța
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Sărbătorile vor fi cu totul diferite
Sărbătorile vor fi cu totul diferite
Cu restricţii ce vizează reuniunile de familie, recomandări ce privesc evitarea îmbrăţişărilor şi o rugăminte politicoasă adresată lui Moş Nicolae de ''a păstra distanţa'', Europa se pregăteşte pentru primul Crăciun din timpul pandemiei de COVID-19, informează Reuters.

Guvernele diferitelor state de pe continentul european, unde a fost înregistrat un sfert din numărul cazurilor de infectare şi de decese raportate la nivel global, încearcă să adapteze restricţiile vizând viaţa publică astfel încât să permită familiilor să sărbătorească Crăciunul fără riscul unei transmiteri masive a virusului.

Cele mai multe ţări europene îşi vor dezvălui planurile pentru Crăciun săptămâna aceasta, iar liniile directoare vor fi similare: adunări de familie restrânse şi festivităţi tradiţionale - precum târgurile de Crăciun din Germania şi Parada Magilor din Spania - anulate pe scară largă.

În Belgia, una dinte ţările cele mai grav afectate din Europa, prim-ministrul Alexander De Croo şi-a exprimat îngrijorările legate de cel de-al treilea val de infectări chiar în momentul în care al doilea val al pandemiei a intrat recent în faza de platou.

''Fie evităm un al treilea val de Crăciun, fie vom avea un al treilea val de Crăciun'', a spus duminică De Croo, care intenţionează să îşi petreacă sărbătorilor doar alături de soţia lui şi de cei doi copii ai lor.

În spiritul mesajului premierului său, guvernul belgian a dat publicităţii o scrisoare către Moş Nicolae, a cărui vizită pe 6 decembrie este o atracţie festivă naţională, în care l-a îndemnat pe acest personaj legendar ''să păstreze distanţa, să se spele frecvent pe mâini şi să poarte mască atunci când este cazul''.

În Italia, care a înregistrat cel mai grav bilanţ din Europa după Marea Britanie, prim-ministrul Giuseppe Conte a avertizat săptămâna trecută: ''Va trebui să petrecem sărbătorile într-un mod mai sobru. Petrecerile mari, sărutările şi îmbrăţişările nu vor mai fi posibile''.

Black Friday. 1000 de telefoane cumpărate în 36 de SECUNDE

Parizienii nu vor mai merge la patinoar şi la târgurile de Crăciun anul acesta, iar Moscova a anulat festivităţile cu public numeros, încurajând în schimb oamenii să facă o plimbare şi să admire luminile şi decoraţiunile din oraş.

Puşi în faţa acestor restricţii, europenii devin inovatori. Proprietarul unui han din landul german Bavaria a inaugurat un târg de Crăciun drive-through, iar în Olanda copiii se bucură de întâlnirea cu Moş Nicolae respectând distanţarea socială într-un drive-in.

Cancelarul german Angela Merkel a spus că familiile germane ar trebui să aibă posibilitatea de a petrece Crăciunul împreună, ''poate cu măsuri de protecţie''.

Posibilitatea efectuării unor controale a provocat un dezacord în interiorul Uniunii Creştin Democrate, partidul din care provine cancelarul Angela Merkel. Friedrich Merz, un candidat la poziţia de lider al partidului la alegerile de anul viitor, a declarat pentru cotidianul Tagesspiegel: ''Nu este treaba statului cum îmi sărbătoresc eu şi familia mea Crăciunul''.

În Londra, guvernul a anunţat că va decide alături de Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord o relaxare a restricţiilor în perioada Crăciunului pentru a permite familiilor să se reunească, în ciuda avertismentelor unui consilier ştiinţific care susţine că întâlnirile cu prilejul Crăciunului presupun riscuri substanţiale.

Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a rezumat echilibristica pe care trebuie să o facă un guvern în această perioadă: ''Avem două dorinţe: să fim alături şi să-i îmbrăţişăm pe cei pe care îi iubim cel mai mult, precum şi obligaţia de a-i proteja. Pentru că fără nicio urmă de îndoială, cea mai mare dorinţă a noastră este de a putea trăi şi a petrece multe alte Crăciunuri în compania celor iubiţi''. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea, însă în...

Tranzacţie pe piaţa românească de software

Adnumus intermediază cu succes achiziția de către Eleco...

Modificare a Codului Muncii, în Senat. Schimbările propuse

A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru...

Proiect pentru creşterea contribuţiei la Pilonul II

A fost depusă la Senat o propunere legislativă privind...

Cine se află în spatele mărcii de pantofi Jacques Solovière?

Jacques Soloviere. Un nume care te duce cu gândul la un...

Legea ANL a suferit schimbări majore

Legea ANL a fost recent modificată substanțial.

Ora adevărului pentru patru din cei Șapte Magnifici

Tesla, Meta, Microsoft și Alphabet își vor publica,...

Rețeaua energetică a Ucrainei, mutilată

Sectorul energetic ucrainean a fost extrem de afectat în...

2023, an record pentru încălzirea oceanelor

Potrivit raportului Copernicus, temperatura medie a...

Bitcoin a efectuat a patra sa înjumătățire

Bitcoin și-a finalizat vineri "înjumătățirea", un...


pixel