Salariile românilor. Prea puține decente, prea multe la limita medie
Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Cele mai multe sunt în jurul valorilor medii pe economie
Cele mai multe sunt în jurul valorilor medii pe economie
Ponderea contractelor de muncă pentru normă întreagă (CIM) cu salariul brut peste 4.500 lei era, la 1 octombrie 2018, de doar 15,34% în totalul CIM înregistrat la nivelul economiei naţionale, informează Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM). 

Potrivit unui comunicat al PIAROM, anul trecut, la 1 octombrie, 48,14% dintre contractele de muncă pentru normă întreagă înregistrate în România corespundeau unui salariu mediu brut aflat în zona salariului minim pe economie, respectiv: 39,20% dintre CIM cu normă întreagă erau încheiate la valoarea salariului minim pe economie, în timp ce alte 8,94% depăşeau cu puţin salariul minim pe economie (sub 2.150 lei).

Numărul contractelor de muncă pentru normă întreagă (CIM) a crescut în perioada octombrie 2017 - octombrie 2018 cu 4,09%, respectiv cu aproximativ 213.000, ajungând la circa 5,42 milioane, potrivit unui comunicat al Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM).

Dinamica forței de muncă

Informaţia reiese din statisticile preliminare publicate de PIAROM privind dinamica forţei de muncă din România în perioada menţionată, rezultate în urma prelucrării datelor extrase din Registrul de Evidenţă a Salariaţilor, corelate cu statisticile Eurostat, cu informaţiile publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, precum şi cu structura nomenclatoarelor COR şi CAEN.

Pe grupe majore de ocupaţii (grupe majore COR), cea mai mare creştere s-a înregistrat la grupa 2 - specialişti în diverse domenii de activitate, cu 53.827 de noi contracte (+5,45%), grupa 5 - lucrători în domeniul serviciilor, cu 41.828 noi contracte (+5,07%), şi grupa 3 - tehnicieni şi alţi specialişti în domeniul tehnic, cu 36.944 de noi contracte (+6,96%), notează PIAROM.

Citește și SALARII. Creștere la 6.000 de lei lunar în provincie

Singura grupă majoră de ocupaţii care a înregistrat o scădere a numărului de contracte de muncă a fost grupa 8 - muncitori calificaţi şi asimilaţi (-9.734 CIM, -1,41%). Pe de altă parte, această reducere a fost compensată de creşterea de la nivelul grupei 8 - operatori la instalaţii şi maşini, asamblori de maşini şi echipamente (+15.069 CIM, +2,44%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel