Salarii mari, dar nu în IT! Domeniile unde se câștigă peste 1000 de euro
Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Avem calculele! 3-4 lei din fiecare litru de motorina se duce la STAT
Avem calculele! 3-4 lei din fiecare litru de motorina se duce la STAT
Salariile românilor au crescut în ultimele luni, arată datele oficiale ale statisticii naționale. Într-o serie de domenii angajatorii își remunerează oamenii din echipe cu salarii de peste 1.000 de euro. Iată care sunt acestea.

Câștigul salarial mediu nominal net a fost 3.082 lei în luna septembrie a acestui an, în creștere față de luna precedentă cu 38 lei (1,2%).

Ești mămică și stai acasă? Vezi cum poți câștiga bani

Cele mai mari salarii din țară le primesc angajații care desfășoară activități de servicii în tehnologia informației (inclusiv activități de servicii informatice), adică 7.108 lei.

Salarii bune sunt însă și în alte domenii și aici putem vorbi de intermedieri financiare (1.023 de euro), asigurări (1.100 de euro) sau activități de editare (1.136 de euro).

Ceva mai mari sunt salariile din sectorul fabricării produselor de cocserie, care urcă la peste 1.400 de euro.

Cel de-al doilea domeniu, după IT, din punct de vedere al valorii salariilor acordate angajaților este extracția petrolului și a gazelor naturale, cu un câștig mediu net salarial aproape 1.500 de euro (7.000 de lei), potrivit Wall-street.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel