IMM Plus. Data la care antreprenorii ar putea solicita creditele. Dumitru Nancu (FNGCIMM) a făcut anunțul
Primarul comunei Hoceni, Jenică Vartolomei, conduce o școală cu standarde de Occident în care copii beneficiază de toate dotările iar învățătorii au salarii ca în Occident.
„Ne putem ocupa de copiii care au minusuri, lipsuri în scriere, în calcul. Practic, acest program asta își propune: ca toți cei care trec prin școală să reușească să scrie, să folosească calculul matematic. Abandonul școlar la noi... N-avem decât un singur copil anul acesta, din 106 copii”, a spus Vartolomei conform Digi24.
Programul after-school, care a făcut comuna cunoscută a adus un alt standard de viață pentru copii și pentru dascălii implicați. Fiecare ajunge să câștige lunar cât un profesor din afară.
Învățătorii iau salariu până la 3.000 de lei pe lună pentru aceste activități. Cadrul didactic primește salariul de bază pentru activitatea de zi cu zi, iar pentru activitățile de după-amiază, când pregătesc copii, primesc salarizare până la 3.000 de lei pe lună.
Un învățător cu vechime poate duce lunar acasă peste 6.000 de lei.
Citește și:Salarii de peste 4.000 de lei. Milioane de aplicanți online
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Activitatea globală de fuziuni...
Dumitru Nancu revine în...
Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...
Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...
Acestea au fost susținute de...
Economia Marii Britanii a...
Premierul Marcel Ciolacu a...
Pe agenda şedinţei de Guvern...
Decizii importante ale Guvernului României, în şedinţa...
Noua conducere a H&M se inspiră din strategia...
Liderul chinez avertizează că...
De mai bine de un an, prețurile...
Producătorul de cufere de lux...
Guvernul României a adoptat o nouă Ordonanță de Urgență...
Pe agenda şedinţei de Guvern de joi se află şi o...
Acțiunile ALROSA au crescut pe fondul informației că...
Fabrica franceză din...
Kristóf Szalay-Bobrovniczky, ministrul Apărării din...
Parlamentul României a dat un...
O geantă clasică a casei de modă Chanel, un model cu...
Moderna a anunțat că divizia ”Știința vieții” de la...
Companiile petroliere din Rusia...