Rusia se laudă cu două AVIOANE ale APOCALIPSEI
Autor: Dana Mihai
Data actualizării:
Data publicării:
Rusia va construi două noi AVIOANE ale APOCALIPSEI
Rusia va construi două noi AVIOANE ale APOCALIPSEI
Se pare că unul dintre noile avioane concepute pentru evacuarea președintelui rus și a altor înalți oficiali în cazul unui conflict nuclear, este deja în producție. Cel puțin, așa susțin unele surse militare anonime.

Avioanele "Doomsday" existente în Rusia, Ilyushin Il-80, au fost dezvoltate în anii 1980 și sunt concepute pentru a evacua președintele rus și alți oficiali de rang înalt în cazul unui conflict nuclear și pentru a le permite acestora să trimită ordine forțelor de la sol.

O nouă versiune a avionului, după modelul Ilyushin Il-96-400M, este în prezent în curs de fabricație în orașul Voronej din sudul Rusiei, a anunțat luni agenția de știri de stat RIA Novosti, citând o sursă anonimă din cadrul complexului militar-industrial.

Cererea pentru vopseaua de avioane a EXPLODAT

Se pare că aceste avioane vor fi echipate cu tehnologie pentru a lansa arsenalul nuclear al Rusiei, inclusiv submarine, bombardamente strategice și lansatoare de rachete de la o distanță de până la 6.000 km.

"Forțele aerospațiale rusești vor primi două posturi de comandă aeriene bazate pe Il-96-400M. Unul este în producție", a declarat sursa citată de RIA Novosti.

Ca și predecesorii lor, noile avioane vor putea realimenta în timpul zborului și vor fi însoțite de avioane de luptă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel