România, penalizată de S&P. BCR explică efectele acestei decizii
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Investițiile vor avea de suferit
Investițiile vor avea de suferit
Înrăutăţirea perspectivei ratingului României de către agenţia S&P, de la stabilă la negativă, ar putea duce şi la amânarea sau chiar la renunţarea unor decizii de a investi în ţara noastră, potrivit Departamentului de Cercetare al BCR.

"Decizia S&P de revizuire a perspectivei României la negativă, de la stabilă, se va reflecta cel mai probabil în primele de risc cerute de investitori pentru investiţiile în active româneşti. Înrăutăţirea situaţiei deficitelor gemene (deficitul de cont curent mare şi deteriorarea deficitului bugetar), precum şi posibilitatea excluderii României din grupul ţărilor recomandate pentru investiţii de către agenţiile de rating au fost parţial încorporate în primele de risc solicitate României de către investitori, aspect reflectat, de exemplu, în randamentele obligaţiunilor pe termen lung emise de România în euro, net superioare celorlalte ţări din regiune. Există totuşi posibilitatea ca, în urma deciziei de astăzi, aceste prime de risc solicitate să crească, ceea ce s-ar traduce în costuri mai mari de finanţare a României pe pieţele externe. Pe piaţa secundară locală, randamentele obligaţiunilor de stat denominate în lei pe termen mediu şi lung au crescut astăzi cu circa 5-6 puncte de bază faţă de nivelurile de închidere înregistrate în sesiunea de tranzacţionare precedentă. De asemenea, înrăutăţirea perspectivei României ar putea duce şi la amânarea sau chiar la renunţarea unor decizii de a investi în ţara noastră, ceea ce înseamnă pierderea de oportunităţi de creştere economică viitoare, precum şi o reducere a potenţialului economiei româneşti", se arată în comentariul Departamentului de Cercetare BCR, preluat de Agerpres.

Standard & Poor's (S&P) a înrăutăţit perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă, din cauza creşterii deficitului, şi a confirmat calificativul "BBB-/A-3" pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală, potrivit unui comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

Citește și Florin Cîțu: Agenția Standard&Poor's a decis să păstreze rating-ul de țară al României

Deşi agenţia se aşteaptă ca anul viitor să demareze un proces de consolidare fiscală semnificativă, structura rigidă a bugetului şi volatilitatea mediului politic reprezintă riscuri faţă de această ipoteză. Prin urmare, Standard & Poor's a decis să revizuiască perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă şi să confirme calificativul "BBB-/A-3" pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală, se precizează în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Prețul unui metal folosit pentru computere a explodat

Este vorba despre indiu, cel mai moale metal, care nu...

ELCEN vrea să construiască un cartier în Grozăvești

ELCEN îşi propune să construiască un cartier la CET...

Apple dezvăluie o nouă gamă de iPad, mai eficientă

După un an și jumătate fără niciun anunț pe iPad-uri,...

Drone militare: Marocul decolează cu o compania israeliană

Compania israeliană BlueBird Aero Systems, care...

OpenAI va detecta imaginile create cu AI generativă

Concret, este vorba despre un instrument nou al celor de...

Care sunt autovehiculele pentru care nu se datorează impozit

În anumite situații legea prevede că nu proprietarii...

Motorina continuă să fie mult mai ieftină decât benzina

Până acum câțiva ani, motorina era mai ieftină decât...

De ce americanii vor să interzică TikTok

TikTok și proprietarul rețelei de socializare,...


pixel