Urmărește dezbaterea live

ROBOR. Ce i-a răspuns BNR lui Darius Vâlcov
Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Suciu, despre aprecierea EURO la MAXIM ISTORIC. Care este MOTIVUL
Suciu, despre aprecierea EURO la MAXIM ISTORIC. Care este MOTIVUL
Datele referitoare la evoluţia ROBOR, prezentate de consilierul economic al premierului, Darius Vâlcov, sunt cele pe luna ianuarie, însă din data de 25 a aceleiaşi luni tendinţa din piaţă s-a inversat, iar dacă s-au folosi media tranzacţiilor efective ratele ar creşte pentru luna februarie, a precizat marţi, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu.

"Acestea sunt datele pe luna ianuarie, dar începând cu 25 ianuarie, tendinţa din piaţă s-a inversat. În consecinţă, pe primele 19 zile din februarie, media cotaţiilor ferme la ROBOR 3 luni e 3,12% şi ROBOR 6 luni e 3,32% în timp ce media tranzacţiilor efective este mai mare, 3,39% . Iar aceasta tendinţă continuă. Ceea ce ar însemna că, dacă s-ar folosi acest indicator - media tranzacţiilor efective - şi nu ROBOR la 3 luni, ratele ar creşte pentru luna în curs. Cine umflă acum ratele?", a arătat reprezentantul băncii centrale.

Reacţia lui Dan Suciu vine la câteva ore după ce consilierul economic al premierului, Darius Vâlcov, a arătat, într-o postare pe propria pagină de Facebook, că în luna ianuarie băncile nu s-au împrumutat deloc între ele iar cotaţiile ROBOR au fost folosite numai pentru umflarea ratelor populaţiei.

"În altă ordine de idei, dacă nu ştiaţi, în luna ianuarie, media cotaţiilor ROBOR la 3 luni a fost 2,97 şi la 6 luni a fost 3,27. Numărul tranzacţiilor la 3 şi la 6 luni a fost un mare ZERO. (Adică băncile, între ele, nu s-au împrumutat deloc. Cotaţiile au fost folosite doar pentru umflarea ratelor populaţiei)", a scris Darius Vâlcov.

Piață interbancară

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a explicat, recent, în Senat, faptul că ROBOR este o piaţă interbancară esenţială pentru funcţionarea sau aprovizionarea cu lichiditate a economiei, pentru plata salariilor şi echilibrele pe piaţa valutară.

Citește și ROBOR, un nou șoc. Cea mai mare creștere din ultimele trei luni

"ROBOR este o piaţă interbancară esenţială pentru asigurarea echilibrelor României, pentru funcţionarea sau aprovizionarea cu lichiditate a economiei româneşti, ca să merg până departe, pentru plata salariilor, pensiilor şi aşa mai departe, pe acolo se alimentează economia României, pentru echilibrele pe piaţa valutară. Cotaţiile, de exemplu la 3 luni, nu sunt artificiale, nu sunt false. Sunt legate de operaţiuni pe piaţa valutară", a spus Isărescu.

El a subliniat că ROBOR funcţionează sub diferite forme din 1995, iar legătura acestuia cu creditul de consum şi creditul ipotecar s-a făcut ulterior..

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Explozie la Petromidia. Plan Roşu de intervenţie

O explozie puternică s-a produs, vineri, la rafinăria...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Veşti bune pentru beneficiarii cardurilor de energie. 

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...


pixel