Ridesharing. Se modifică termenul până la care șoferii pot intra în legalitate
Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Uber
Uber
Șoferii care lucrează pentru aplicații ridesharing precum Uber, Bolt, Yango ori Clever au termen de intrare în legalitate până pe 1 noiebrie a.c., însă dacă o nouă inițiativă legislativă aflată la Senat propune, printre altele, extinderea termenului până la 1 februarie 2020.

„Persoanele fizice și juridice care derulează operațiuni ce intră sub incidența prezentei ordonanțe de urgență (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2019 - n. red.) beneficiază de o perioadă de tranziție până la data de 1 februarie 2020”, ae spune în noua propunerea legislativă.

Didi Chuxing a câștigat lupta cu Uber. Acum preia lumea

Pe lângă extinderea termenului, propunerea prevede și alte modificări, printre care și anularea prevederii conform căreia
Însă actul mai conține și alte modificări la regimul transportului alternativ. Una este că o să dispară condiția conform căreia autoturismele de transport alternativ pot fi numai cele care au cel mult cinci locuri. Cu alte cuvinte, și micobuzele, dubele sau mașinile cu 7 locuri vor putea desfășura activități de ridesharing.

O altă modificare este că firmele străine care desfășoară astfel de activități vor fo obligate să aibă în România cîte o filială înregistrat la Registrul Comerțului.

O altă modificare a formei inițiale este în privința limitării numărului de aplicații pentru care șoferii pot lucra.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România a importat mai multe gaze naturale

În orice caz, așa reiese din datele statistice oficiale. 

În Japonia, AI prezice ce angajați vor demisiona

Companiile japoneze se străduiesc să-și protejeze...

FMI cere Germaniei să cheltuiască mai mult

În schimb, Franța și Italia au fost îndemnate să fie mai...

Bitcoin a efectuat a patra sa înjumătățire

Bitcoin și-a finalizat vineri "înjumătățirea", un...

China lansează o nouă forță de apărare cibernetică

China a anunțat crearea în cadrul armatei a unei noi...

Ştirile dimineţii. Veşti bune pentru români

Ştirile dimineţii, 20 aprilie 2024. 

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...


pixel