Reviriment spectaculos al unei bănci din România
Autor: Costin Spoială
Data publicării:
Patria Bank și-a redus apreciabil pierderile
Patria Bank și-a redus apreciabil pierderile
Patria Bank şi-a redus pierderile cu 88% în primul trimestru al anului, de la 19 milioane de lei, cât au fost anul trecut în perioada similară, la 2 milioane de lei, datorită unei evoluţii pozitive a venitului net bancar, cu 28%, potrivit rezultatelor financiare neauditate aferente primelor trei luni din 2019 neauditate, transmite Agerpres.

"Rezultatul pe primele 3 luni ale anului 2019 este cu 88% mai bun decât cel de la aceeaşi perioadă a anului 2018 (de la o pierdere de 19 milioane de lei înregistrată în trimestrul 1 al anului 2018 la o pierdere de 2 milioane de lei în trimestrul 1 al anului 2019). Aceste rezultate au fost susţinute de o evoluţie pozitivă a venitului net bancar cu 28% (cu îmbunătăţirea veniturilor nete din dobânzi cu 29% şi a veniturilor nete din comisioane cu 21%) pe fondul continuării acţiunilor menite să consolideze o structură bilanţieră optimă, înregistrând o îmbunătăţire a indicatorului 'credite/depozite' (de la 56,61%, la 31 decembrie 2018, la 60,72%, la 31 martie 2019) şi o creştere a ponderii creditelor nete în total active (de la 45%, la 31 decembrie 2018, la 47%, la 31 martie 2019)", se arată în raportul băncii, remis Bursei de Valori Bucureşti.

Venitul net bancar înregistrează o creştere cu 28,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018 (8,7 milioane de lei), de la 30,877 milioane lei la 39,599 milioane lei, o evoluţie pozitivă înregistrată pe toate categoriile de venituri, aceasta fiind susţinută de creşterea portofoliului de credite, diversificarea gamei de venituri din comisioane (lansarea pachetelor tranzacţionale), precum şi din sfera veniturilor din schimburile valutare efectuate pentru clienţi.

Citește și: Banca Românească, alte negocieri după eșecul cu OTP? Grupul bancar are profit mai mic

Portofoliul de credite (valoare netă) înregistrează o creştere cu 13% faţă de martie 2018 şi o creştere marginală de 0,8% comparativ cu 31 decembrie 2018. Cheltuielile operationale au înregistrat o scădere cu 5,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018 (dacă se exclude creşterea cu 3 milioane de lei a costului cu contribuţia la FGDB), iar costul net al riscului a înregistrat o scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018 pe fondul acţiunilor de recuperare, cât şi al acţiunilor implementate de bancă privind diminuarea portofoliului de credite neperformante, prin operaţiuni de vânzare portofolii.

Ca urmare a programului de restructurare pe care banca l-a prevăzut în bugetul pe anul 2019 (remodelarea reţelei teritoriale de la un număr de 81 de unităţi la 46 de unităţi cu o scădere corespunzătoare a bazei de costuri) se observă o redimensionare a bilanţului. Astfel, totalul activelor la 31 martie 2019 înregistrează o scădere cu circa 10% faţă de 31 martie 2018 şi o scădere de 4,6% raportat la 31 decembrie 2018 corespunzătoare reducerii datoriilor privind clientela.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...

Bosch avertizează asupra unui posibil nou val de concedieri

Orice reduceri de personal vor fi efectuate "cu simţul...

Mai multe servicii BRD nu vor fi disponibile. Anunţul băncii

BRD anunţă noi lucrări de mentenanţă a sistemelor...


pixel