Retailerul Metro își schimbă patronul. Intră pe mâna cehilor
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Comisia Europeană a aprobat tranzacția
Comisia Europeană a aprobat tranzacția
Comisia Europeană a aprobat, conform reglementărilor UE privind fuziunile, achiziţionarea retailerului german Metro AG de către EP Global Commerce a.s. (EPGC) din Cehia, informează un comunicat al Executivului comunitar.

Metro este activ pe piaţa vânzărilor angro de bunuri de larg consum. EPGC este un vehicul de investiţii care în prezent deţine o participaţie minoritară în Metro. EPGC este controlată de Daniel Kretinsky, care deţine capital la companii active în domeniul energiei, utilităţilor, media, şi comerţ electronic.

Comisia Europeană a concluzionat că propusa achiziţie nu ridică probleme de concurenţă, ţinând cont că firmele nu sunt active în aceleaşi domenii. Tranzacţia a fost examinată conform procedurii simplificate privind fuziunea, informează Executivul comunitar.

Conducerea Metro AG anunţa în septembrie că noua ofertă de preluare primită de la EP Global Commerce (EPGC) pentru majorarea participaţiei în retailerul german subevaluează substanţial compania. EP Global Commerce, care deţine deja indirect 29,99% din acţiunile obişnuite ale Metro, a informat că va oferi 8,48 euro pentru o acţiune obişnuită şi aproximativ 8,87 euro pentru o acţiune preferenţială. 

"Consiliul de Administraţie al Metro crede cu tărie că oferta subevaluează substanţial compania", se arată într-un comunicat al retailerului german, care-i sfătuieşte pe acţionari să nu ia nicio decizie până la anunţarea unor informaţii suplimentare.

EPGC, vehiculul de investiţii deţinut în proporţie de 53% de miliardarul ceh Daniel Kretinsky şi 47% de investitorul slovac Patrik Tkac (cofondatorul grupului de companii J&T), nu a reuşit anul trecut să preia Metro, contra sumei de 5,8 miliarde de euro. Eşecul vine în urma faptului că nu s-a reuşit să se ajungă la un acord privind valoarea Metro cu firmele Meridian Stiftung şi Beisheim Holding, care, împreună, deţin o participaţie de 23%

În august, directorul general al Metro AG, Olaf Koch, a anunţat că intenţionează să demisioneze la finele acestui an, ceea ce înseamnă o plecare anticipată dintr-o poziţie pe care urma să o ocupe până în luna martie 2022.

Citește și Metro AG: Noua ofertă de preluare subevaluează substanţial compania

CEO-ul Olaf Koch, care începând din 2012 a supervizat o modificare dramatică a strategiei companiei, a informat consiliul de supervizare că nu îşi va prelungi contractul, care urma să expire în luna martie 2022, şi că intenţionează să plece de la Metro la data de 31 decembrie 2020, a informat grupul german într-un comunicat de presă. Consiliul de supervizare "va delibera cu privire la acest subiect în perioada următoare", a adăugat Metro.

Sub conducerea lui Olaf Koch, Metro s-a transformat dintr-un conglomerat cu numeroase divizii într-o companie specializată pe vânzările angro şi şi-a redus datoriile cu peste şapte miliarde de euro. Printre altele, Olaf Koch a vândut lanţul de magazine universale Kaufhof, precum şi lanţurile de magazine de electronice Media Markt şi Saturn. Cu toate acestea, afacerile Metro au început să fie supuse presiunilor în Germania în ultimii ani în condiţiile în care grupurile Aldi, Lidl şi Netto au câştigat cote de piaţă.

Metro operează în 26 de ţări, având 771 de magazine şi 150.000 de angajaţi. Divizia Metro Cash & Carry s-a lansat oficial în România în luna octombrie 1996, când a deschis primul magazin din Bucureşti. Astăzi, reţeaua numără 32 de magazine în 24 de oraşe. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Programul magazinelor de Paște; Implementarea salariului...

Finanțele au publicat ghidul e-Transport

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de...

TikTok renunță voluntar la plata recompenselor

TikTok a anunțat miercuri că va suspenda "voluntar"...

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Schimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel