Restaurante IMPROVIZATE! Le găsiți la Viena. Care sunt prețurile
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Discreția, cuvântul de ordine
Discreția, cuvântul de ordine
Poveşti de dragoste secrete, afaceri controversate şi negocieri politice, luxosul hotel de cinci stele Sacher din Viena a fost un loc popular pentru astfel de misiuni delicate încă de la deschiderea sa, în 1876, informează Reuters.

După o perioadă de 10 săptămâni în care a fost închis din cauza pandemiei de COVID-19, hotelul speră ca, după ce-şi va redeschide vineri porţile, să atragă din nou vizitatori mizând pe vechea sa tradiţie a discreţiei. ''Ideea de a ieşi în oraş fără să fii văzut de nimeni, a însoţit hotelul Sacher încă de la început'', a spus directorul administrativ, Matthias Winkler.

Pe lista de clienţi ai hotelului s-au numărat de-a lungul timpului John F. Kennedy, Sophia Loren şi Justin Bieber. În prezent, Winkler speră să atragă localnici şi vizitatori care vin cu maşina din Austria şi ţările învecinate pentru a realiza astfel încasări de 10% din nivelurile existente înainte de criză.

Un număr de până la patru oaspeţi şi doi copii pot închiria unul dintre cele 152 de apartamente sau camere pentru o perioadă de maximum trei ore şi pot beneficia de mic dejun, prânz şi cină servite de un majordom privat. Preţurile pornesc de la 45 de euro de persoană pentru mic dejun şi de la 75 de euro de persoană pentru prânz şi cină.

Citește și Coronavirus: Austria își ajută artiștii cu bani

Referindu-se la experienţa de după atacurile din 2001 din New York şi criza financiară, Winkler estimează că va fi nevoie de trei până la patru ani şi jumătate până când veniturile vor ajunge din nou la nivelul de dinaintea crizei. De obicei, cea mai mare parte a oaspeţilor din hotel vin din străinătate.

Toţi cei circa 800 de angajaţi ai Sacher Group se află într-un program de lucru cu jumătate de normă introdus de guvern pentru a salva locurile de muncă. Aceştia vor livra celebrul tort Sacher, una dintre emblemele hotelului, la domiciliul clienţilor şi vor vinde în curând un nou sortiment de îngheţată pentru a creşte încasările. Potrivit lui Winkler, va fi nevoie ca schema locurilor de muncă, în vigoare până la mijlocul lui septembrie, să fie extinsă până anul viitor pentru a evita concedierile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel