Viteza internetului în România pierde din avânt în fiecare an și iese din top 10
Până în urmă cu mai mult de 10...
Astfel, românii se pot caza de luna viitoare în hotelurile clasificate din staţiunile de la Marea Neagră cu preţuri începând de la 36 de lei pe noapte. Potrivit FPTR, Programul "Litoralul pentru toţi", ajuns la ediţia cu numărul 39, se derulează în perioada 1 - 30 septembrie şi se adresează tuturor turiştilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon.
În program s-au înscris 42 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţia turiştilor un număr de aproximativ 3.400 de locuri pe noapte. Aceste locuri vor fi vândute atât prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor, cât şi direct de hoteluri.
"Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, estimăm că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc, cu un grad mediu de ocupare mai mare decât în anul trecut, dar sub nivelul anului 2019. Interesul ridicat manifestat de turişti îi determină şi pe hotelieri să menţină unităţile de cazare deschise până la finalul lunii septembrie", a afirmat Dragoş Răducan, prim-vicepreşedintele executiv al FPTR în data de 19 august.
Cel mai ieftin pachet prin Programul "Litoralul pentru Toţi", fără mic dejun, poate fi achiziţionat la un hotel de două stele din staţiunea Saturn şi costă, pentru două persoane, 72 lei/noapte dacă se achiziţionează un sejur de minim cinci nopţi. În acest program s-au înscris hoteluri de la 2 până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turişti.
Citește și Fermierii refuză să mai recolteze pepeni
"Turiştii au toate motivele să aleagă o vacanţă la mare în extra-sezon. În primul rând, tarifele sunt mult mai mici decât în luna august şi ne aşteptăm ca de această oportunitate să profite atât cei care nu au reuşit să ajungă la mare în mijlocul verii, dar şi turiştii care doresc a doua vacanţă pe litoral. Ne-am obişnuit în ultimii ani ca vremea să ţină cu turiştii şi în luna septembrie, astfel încât, conform prognozelor meteo actuale, aceştia se vor bucura de zile însorite la plajă până la sfârşitul lunii", a adăugat reprezentantul FPTR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Până în urmă cu mai mult de 10...
Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...
Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...
Compania aeriană britanică deschide un program de...
O situație pe care Cartier nu a...
Statele Unite, care produc în...
Curs valutar BNR, 25 aprilie...
Casa Omega a prezentat ceasul...
O nouă lege, care va intra în...
Bătălia pentru atenția...
Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...
Următorul pachet de sancţiuni...
Coasta de Fildeș încearcă să...
GlaxoSmithKline a dat în...
Guvernul a aprobat, în ședința...
Companiile energetice...
Președintele francez a vorbit...
Parlamentul European a adoptat...
Îngrijorări tot mai mari în...
Primul tren Metropolis, botezat...
Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...
În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...
Sunt percheziţii, joi, în...
Budapesta anunţă că...
Liderii UE au convenit recent...