Recalcularea pensiei de urmaș. Cum se face și ce acte sunt necesare
Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Persia de urmaș se poate recalcula și din oficiu
Persia de urmaș se poate recalcula și din oficiu
Copii și soțul supraviețuitor au dreptul la pensia de urmaș daca persoana decedată era pensionar sau îndeplinea condițiile de a primi pensie.  

Copii au dreptul pâna la 16 ani, dacă își continuă studiile, pâna la terminarea acestora, dar nu mai mult de 26 ani sau pe toată durata invalidității de orice grad daca aceasta a survenit pe timpul celor doua perioade de mai sus.

Pensia de urmaș se poate recalcula la cererea beneficiarului.

În ce condiții se poate recalcula pensie de urmaș

Pensia de urmaș se poate recalcula prin:
 
• adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare;

• valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, care nu au fost valorificate la stabilirea acesteia;

• depunerea unor declaraţii rectificative, de natură a modifica veniturile şi/sau stagiile de cotizare valorificate iniţial la stabilirea acesteia.
 
Drepturile recalculate se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea. 

Citește și: Pensii care nu se cumulează cu alte venituri. Ce riști dacă încalci regulile
 
Ce acte sunt necesare
 
• cerere de recalculare;

• talon de pensie;

• actul de identitate al solicitantului: BI/CI;

• adeverințe pentru valorificarea eventualelor venituri/sporuri cu caracter permanent/stagii de cotizare realizate anterior perioadei de 01.04.2001 și nevalorificate la stabilirea drepturilor inițiale.
 
Nu sunt necesare adeverințe pentru perioadele de stagiu realizate ulterior datei de 01.04.2001, aceste informații fiind în evidența CNPP, în baza declaraţiei nominale de asigurare depuse de angajator. 
 
Revizuirea pensiei de urmaș se face din oficiu sau la solicitarea pensionarului în situaţia în care, ulterior stabilirii/plăţii pensiei se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite. Sumele rezultate în urma revizuirii drepturilor de pensie se acordă sau se recuperează indiferent de la data de la care provine diferența, termenul de prescripție fiind eliminat complet, pentru situația în care eroarea a fost cauzată de casa de pensii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...

Bosch avertizează asupra unui posibil nou val de concedieri

Orice reduceri de personal vor fi efectuate "cu simţul...

Mai multe servicii BRD nu vor fi disponibile. Anunţul băncii

BRD anunţă noi lucrări de mentenanţă a sistemelor...

De ce România riscă să piardă banii din PNRR. Răspunsul MIPE

Comisarul european Celine Gauer, responsabil în cadrul...

Alți doi Arnault intră în board-ul grupului LVMH

În vârstă de 31 și 29 de ani, Alexandre și Frédéric...


pixel