Rețeaua LaDoiPași continuă să se extindă la nivel național
Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Rețeaua LaDoiPași continuă să se extindă la nivel național
Rețeaua LaDoiPași continuă să se extindă la nivel național
Rețeaua de magazine în franciză, LaDoiPași, dezvoltată de retailerul METRO Cash & Carry, continuă extinderea la nivel național pe fondul creșterii valorice a comerțului tradițional în România.

Retailerul estimează că în următorii patru ani rețeaua își va dubla numărul de magazine de proximitate care se dezvoltă sub umbrela francizei LaDoiPași.

Anunțul a fost făcut în cadrul Conferinței Naționale de Retail LaDoiPași dedicată antreprenorilor care fac parte din franciză, organizată astăzi de METRO România.

Roland Ruffing, Director General METRO România; Irinel Popescu, Șef Departament Retail METRO România- LaDoiPași și Geanina Ghiculescu, Șef Departament Retail Marketing, METRO România – LaDoiPași s-au aflat printre speakerii de la care antreprenorii au putut afla informații de interes pentru activitatea lor.

“Am evoluat și continuăm să ne dezvoltăm, iar acest lucru nu ar fi fost posibil fără antreprenorii care au ales să facă parte din franciza LaDoiPași,. Tocmai de aceea, ne-am dorit ca acest eveniment să reflecte rezultate obținute până acum, dar mai ales să pună în perspectivă direcția noastră pentru viitor”, a declarat Roland Ruffing, Director General METRO România.

Franciza LaDoiPași este răspândită pe întreg teritorul țării, cu 40% din magazinele poziționate în sudul țării, 30% în nord, respectiv 30% în vest. Până în prezent, sub umbrela rețelei LaDoiPași  au fost deschise peste 860 de magazine, iar retailerul urmărește expansiunea în comunitățile din întreaga țară, atât urban, cât și rural.

Dezvoltarea accelerată a rețelei este susținută, în ansamblu, de avansul comerțului tradițional care acum reprezintă 42% din piața bunurilor de larg consum, conform statisticilor Nielsen, de creșterea puterii de cumpărare, dar și de investițiile pe care retailerul le face.

„Investim în rigoare,  eficiență, dar și în programe dedicate partenerilor noștri pentru a garanta o experiență de cumpărare cât mai plăcută. Așa reușim să ne diferențiem pe piața locală și să creștem, dar mai ales să avem o relație bazată pe încredere cu cei care calcă pragul magazinelor LaDoiPași. Alături de antreprenori ne asigurăm că punem la dispoziție clienților mix-ul potrivit de produse, servicii și oferte speciale, în așa fel încât să răspundem permanent nevoilor lor.” – a declarat Irinel Popescu, Șef Departament Retail METRO România- LaDoiPași

Dincolo de contextul economic care le este favorabil, magazinele de proximitate câștigă tot mai mult teren și prin prisma faptului că ofertă clienților confort și rapiditate în găsirea produselor dorite.

Geanina Ghiculescu, Șef Departament Retail Marketing, METRO România – LaDoiPași a explicat în cadrul Conferinței Naționale de Retail LaDoiPași că magazinele de proximitate parte din franciză au devenit în timp magazine ale comunității.

,,Succesul unui brand, indiferent de categoria din care face parte, depinde de relația pe care o construiește cu fiecare client în parte. LaDoiPași se bazează în mare măsură pe legătura de familiaritate pe care antreprenorii ajung să o construiască cu consumatorii, iar magazinele din franciză devin mai mult decât zone de autoservire, ajung locuri ale interacțiunii și dialogului între proprietarii de magazin și membrii comunității locale”, a subliniat Geanina Ghiculescu.

Conferința Națională de Retail a adus împreună peste 800 de participanți, proprietari de magazine  LaDoiPași și parteneri din toată țara, care au participat la sesiuni de discuții legate de evoluția francizei pe termen mediu și lung, de tendințe în comerțul tradițional, dar și de strategii de dezvoltare antreprenorială.

Despre franciza LaDoiPași

LaDoiPași este un lanț de magazine de proximitate, înființat în 2012 de către METRO Cash & Carry România, lider pe piața magazinelor de proximitate în regim de franciză, cu un număr total de 860 de magazine la nivel național, în prezent.

METRO este liderul comerţului cu ridicata la scară mondială. Compania operează în 35 de țări și numără peste 150.000 de angajaţi la nivel mondial. În anul financiar 2016/2017, METRO a înregistrat vânzări de aprox. 37 miliarde €. Compania oferă soluții personalizate pentru a satisface nevoile clienților săi atât la nivel regional, cât și la nivel internațional. Bazându-se pe forţa diviziilor sale de vânzări METRO/MAKRO Cash & Carry și Real, precum și pe serviciile de livrare și inițiativele de digitalizare, METRO stabilește standarde pentru viitor: orientare către client, soluții digitale și modele sustenabile de afaceri. Informaţii suplimentare pe: www.metroag.de.


METRO Cash & Carry România a fost lansată oficial în România în luna octombrie a anului 1996, prin deschiderea primului centru de distribuţie, în Bucureşti. Distribuţia naţională a magazinelor METRO România este următoarea: 5 centre în Bucureşti, câte 2 centre în Braşov, Constanţa, Timişoara şi câte un centru în fiecare din următoarele oraşe: Cluj, Bacău, Iaşi, Craiova, Baia Mare, Pitești, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Sibiu, Suceava, Tg. Mureş, Arad, Deva, Satu Mare, Piatra Neamţ, Buzău, Târgovişte şi Turda. Informaţii suplimentare pe: www.metro.ro.   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel