Rabla pentru electrocasnice. Ministerul Mediului face clarificări
Autor: Antonio Grigore
Data publicării:
Programul "Rabla pentru electrocasnice" va continua în acest an şi va avea un buget de 75 de milioane de lei, cel mai mare de până acum.
Programul "Rabla pentru electrocasnice" va continua în acest an şi va avea un buget de 75 de milioane de lei, cel mai mare de până acum.
"Programul "Rabla pentru electrocasnice" va continua în acest an şi va avea un buget de 75 de milioane de lei, cel mai mare de până acum, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.

"Programul "Rabla pentru electrocasnice" va continua în acest an şi va avea un buget de 75 de milioane de lei, cel mai mare de până acum. Aplicaţia informatică este în fază finală şi trebuie să asigure derularea optimă a procesului de înscriere şi de solicitare a voucherelor. Am avut consultări tehnice şi cu comercianţii înscrişi în program pentru a fi siguri că aplicaţia poate fi integrată cu sistemele informatice şi site-urile acestor entităţi economice.

Păstrăm categoriile de echipamente care au fost anunţate anul trecut: frigidere, congelatoare, maşini de spălat rufe, maşini de spălat vase, aer condiţionat, televizoare, laptopuri, tablete. În sistemul pe care l-au pregătit colegii noştri anul trecut se va genera un cod de voucher în momentul în care se înscrie beneficiarul în program, iar în termen de 15 zile se poate prezenta la comerciant şi poate să facă achiziţia de electrocasnice", a afirmat Tanczos.

Citește și: Pensiile recalculate. Când ajung banii la pensionari

Ediţia din 2020 a programului "Rabla pentru electrocasnice" a fost anulată, din cauza unor probleme ce ţin de securitatea cibernetică a aplicaţiei, anunţa la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). La scurt după aceea, preşedintele AFM, Dan-Cătălin Vatamanu, a fost revocat din funcţie.

Conform regulamentului programului, persoanele fizice vor beneficia de vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, cu eficienţă energetică clasa A++ şi A+++, după cum urmează: 300 de lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++; 400 de lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţă energetică cel puţin A++; 400 de lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++; 400 de lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţă energetică cel puţin A++; 400 de lei pentru televizoare cu eficienţă energetică cel puţin A; 400 de lei pentru uscătoare de rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++; 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an.

De asemenea, se acordă vouchere în valoare de 500 de lei pentru laptopuri şi de 300 de lei pentru tablete.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel