Proteste de amploare în Franța după anunțul făcut de Renault
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Afișe puse pe gardul uzinei din Maubeuge, Franța, în timpul protestului față de concedierile anunțate
Afișe puse pe gardul uzinei din Maubeuge, Franța, în timpul protestului față de concedierile anunțate
Câteva sute de persoane au manifestat sâmbătă dimineaţa în faţa uzinei Renault de la Maubeuge, nordul Franţei, faţă de intenţia constructorului auto de a elimina 15.000 de locuri de muncă la nivel mondial, dintre care 4.600 numai în Franţa, informează AFP.

Protestarii s-au strâns în faţa uzinei în jurul orei 10.00, la chemarea sindicatelor, după care au plecat în marş până în centrul oraşului Maubeuge, pe o distanţă de aproximativ şase kilometri.

Activitatea la această uzină, unde lucrează aproximativ 2.100 de angajaţi, este oprită începând de vineri. Conducerea Renault intenţionează să transfere producţia de utilitare electrice Kangoo de la uzina de la Maubeuge la cea de la Douai, unde lucrează aproximativ 2.900 de angajaţi.

"Va avea loc un cutremur. Vrem să păstrăm compania aici. Această manifestaţie este foarte importantă, chiar dacă este vorba de o primă etapă, pentru a arăta guvernului şi Renault că salariaţii şi locuitorii din această zona sunt ataşaţi de această firmă. Avem nevoie de aceste locuri de muncă dacă nu întreaga zonă va muri" a declarat pentru AFP liderul sindical Jérome Delvaux.

Citește: Renault, concedieri masive pe plan global

Aflat deja în dificultate înaintea crizei coronavirusului, constructorul auto francez Renault a anunţat vineri un plan de restructurare care vizează eliminarea a aproximativ 15.000 de posturi la nivel mondial, în ideea de a realiza economi de peste două miliarde de euro în următorii trei ani.

În paralel, Renault aşteaptă finalizarea discuţiilor cu autorităţile de la Paris pentru un împrumut garantat de stat, în valoare de cinci miliarde de euro. Preşedintele Emmanuel Macron a avertizat însă că Guvernul de la Paris nu ar trebui să semneze împrumutul pentru Renault până când echipa managerială şi sindicatele nu vor finaliza discuţiile cu privire la forţa de muncă şi uzinele din Franţa ale Renault.

Producător de automobile din 1898, Groupe Renault este prezent în 134 de ţări şi a vândut 3,8 milioane de vehicule în 2019. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor începe în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel