Prognoză meteo. Când scăpăm de caniculă
10 aug, 12:42, de  Matei Ion
Vremea va continua să fie călduroasă în mare parte din ţară, în special pe parcursul acestei săptămâni, însă din 16 august valorile termice maxime vor scădea chiar şi cu 7-8 grade, până la 28 - 29 grade, relevă prognoza Administraţiei Naţionale de Meterorologie (ANM), valabilă pentru perioada 10 - 23 august.


Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor rămâne ridicată aproape zilnic, mai puţin în Moldova, Dobrogea şi Muntenia, unde şansele vor fi reduse.

În zona Banatului, în intervalul 10 - 14 august, vremea va fi călduroasă, iar media temperaturilor maxime va fi de 31 - 32 de grade. Din data de 15 august vremea va intra într-un proces de răcire, astfel încât, între 16 şi 23 august, media regională a maximelor diurne va fi de 28 - 29 de grade, fără variaţii semnificative. Pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză, temperaturile minime se vor situa, în medie, între 15 şi 18 grade, cu cele mai ridicate valori în primele nopţi şi cele mai scăzute spre finalul intervalului de prognoză. În prima săptămână a intervalului de prognoză vor fi ploi de scurtă durată doar pe arii restrânse, cu precădere în cursul după-amiezelor, dar începând din 14 august va creşte probabilitatea pentru averse pe arii mai extinse şi, posibil, mai însemnate cantitativ pe 15 şi 16 august.

În Crişana, în primele zile ale intervalului de prognoză, regimul termic diurn va caracteriza o vreme călduroasă, concretizat fiind printr-o medie a temperaturilor maxime de aproximativ 31 de grade. Pe 15 august vremea se va răcori, iar între 16 şi 23 august media regională a maximelor termice va fi de 28 - 29 de grade, cu o tendinţă de uşoară scădere spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni. Temperaturile minime nocturne vor fi în scădere uşoară şi treptată, de la o medie regională de 17 grade în primele nopţi, spre 14 grade la finalul intervalului de prognoză. Probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi redusă în primele zile, dar din 14 august până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni vor fi averse în fiecare zi, cu precădere în cursul după-amiezelor.

În Transilvania, media regională a temperaturilor maxime va fi de aproximativ 29 de grade, în intervalul 10 - 15 august, apoi se va resimţi o răcorire, iar între 16 şi 23 august temperaturile maxime se vor situa constant în jurul unei valori medii de 27 de grade. Temperaturile minime vor avea uşoare variaţii pe parcursul celor două săptămâni de prognoză şi se vor situa, în medie, între 12 şi 15 grade, cu cele mai ridicate valori în prima săptămână. Vor fi averse pe arii restrânse aproape în fiecare zi, însă pe 10, 15 şi 16 august acestea se vor semnala local şi pot fi mai importante cantitativ.

ANM: Luna august atinge 44,5 grade, RECORD de temperatură

În Maramureş, valorile termice diurne vor avea o tendinţă de scădere spre finalul primei săptămâni de prognoză, când vremea se va răcori uşor. Astfel, de la o medie de 29 - 30 de grade, în intervalul 10 - 15 august, maximele temperaturii aerului vor scădea spre o valoare medie de 26 de grade până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni. Temperaturile nocturne vor avea uşoare variaţii şi se vor încadra, pe parcursul întregului interval, între 14 şi 16 grade, în medie, cu cele mai ridicate valori în primele nopţi şi cele mai scăzute spre sfârşitul săptămânii viitoare. În prima zi a intervalului vor fi ploi de scurtă durată, după care probabilitatea pentru averse la nivel local va fi ridicată în intervalul 15 - 23 august.

În Moldova, regimul termic diurn se va menţine constant pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză şi se va concretiza printr-o medie a temperaturilor maxime de 28 - 29 de grade. În ceea ce priveşte minimele nocturne, acestea vor fi de aproximativ 18 grade, în medie, în primele nopţi, apoi vor marca o scădere şi, în intervalul 14 şi 23 august, media temperaturilor minime va fi de 16 grade. Ploi de scurtă durată se vor semnala la începutul intervalului de prognoză. Ulterior, probabilitatea pentru averse va fi redusă.

În Dobrogea, în primele trei zile ale intervalului de prognoză, media temperaturilor maxime va fi de 30 de grade, apoi regimul termic diurn va marca o scădere şi, pe 15 şi 16 august, valorile diurne ale temperaturii aerului se vor situa în jurul a 26 - 27 de grade. După jumătatea lunii august temperaturile vor creşte uşor, iar la finalul celor două săptămâni se vor atinge aproximativ 28 - 29 de grade. Temperaturile nocturne vor avea o evoluţie relativ similară, cele mai ridicate valori fiind de aşteptat la începutul intervalului, respectiv 20 - 21 de grade, iar apoi vor scădea spre 18 grade, valoare medie ce se va menţine de interes până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni a prognozei.
Probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi redusă.

În Muntenia, în primele trei zile ale intervalului de prognoză, se vor înregistra temperaturi maxime diurne ce se vor situa în jurul unei valori medii regionale de 30 de grade. Ulterior, vremea se va răcori uşor, astfel încât, pe 15 şi 16 august, media maximelor va fi de 27 de grade, pentru ca apoi să crească din nou, spre 28 - 29 de grade la finalul celei de-a doua săptămâni. Temperaturile minime se vor situa, în medie, în jurul a 20 de grade în primele nopţi, dar vor scădea spre 18 grade pe 14 august şi se vor menţine în jurul acestei medii regionale până la finalul săptămânii viitoare. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată pe 12 august şi, din nou, pe 15 şi 16 august, iar în restul intervalului doar izolat vor fi posibile ploi trecătoare.

În Oltenia, vremea va fi călduroasă în prima săptămână a intervalului de prognoză, când media temperaturilor maxime va fi de 31 - 32 de grade. Pe 15 august se va resimţi o uşoară răcorire, iar temperaturile diurne se vor situa constant în jurul unei valori medii de 30 de grade, până la finalul celei de-a doua săptămâni a intervalului de prognoză. Media temperaturilor minime se va situa în jurul unei medii regionale de 18 grade în prima săptămână şi de 16 grade pe parcursul celei de-a doua. Ploi de scurtă durată vor fi posibile pe arii restrânse aproape în fiecare zi a intervalului de prognoză, dar probabilitatea ca acestea să se semnaleze pe arii mai extinse şi să fie mai însemnate cantitativ va creşte pe 15 şi 16 august.

La munte, regimul termic se va menţine relativ constant pe pe tot parcursul celor două săptămâni ale intervalului de prognoză. Astfel, temperaturile maxime vor fi, în medie, de 18 - 19 grade, iar minimele nocturne se vor situa în jurul unei valori medii de 11 grade. Ploi de scurtă durată se vor semnala la nivel local, cu o probabilitate mai mare în intervalele 10 - 12 august şi 15 - 23 august. 

Ştiri Recomandate

Donald Trump va numi curând un nou judecător la Curtea Supremă a SUA

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat sâmbătă că va numi foarte curând un nou judecător la Curtea...

Avioanele de luptă chineze au intrat în spațiul Taiwanez. Ce a urmat

Avioane de luptă chineze au intrat sâmbătă, a doua zi consecutiv, în spaţiul aerian taiwanez, transmite dpa....

Imagini APOCALIPTICE. Ce s-a întâmplat într-un oraș din RUSIA (VIDEO)

Milioane de insecte minuscule au fost filmate roiind în jurul unui oraș, imaginile parcă sunt rupte dintr-un film.

ADEVĂRUL din laboratoarele din MAREA BRITANIE. Cu ce PROBLEMĂ se confruntă

Dr. Phil Robinson, un expert în genomică și inventator care a vizitat laboratoarele, spune că „fiecare parte a...

Marea Britanie ar putea intra din nou în ÎNCHIDERE și IZOLARE

Marea Britanie va avea probabil nevoie, mai devreme sau mai târziu, să reintroducă unele măsuri de închidere şi...

Momente CRUNTE la Matei Balș. S-a întâmplat noaptea! Cercel a IZBUCNIT

Se întâmplă lucruri incredibile la Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”.

Horoscop 2020. Surprize pentru anumite zodii

Astrele au pregătit noi surprize pentru 4 zodii: Capricorn, Scorpion, Săgetător și Pești.

Ministrul francez al Economiei şi Finanţelor a fost testat pozitiv cu COVID-19

Ministrul francez al Economiei şi Finanţelor, Bruno Le Maire, a anunţat vineri seară că a fost testat pozitiv cu...

ȘI VA FI HAOS! Baba Vanga, despre PANDEMIE și anul 2021

În spațiul public au apărut noi previziuni ale clarvăzătoarei Baba Vanga, care, printre altele, a avertizat inclusiv...

Adeverință de VECHIME. TOT ce trebuie să știi

Pentru salariații din mediul privat, nu există un formular tip pentru Adeverința de Vechime în muncă, dar este...

Adrian Câciu: 60% dintre inspectorii școlari se află în campanie electorală

Adrian Câciu explică pe pagina sa de Facebook faptul că 60% din inspectorii școlari au alte preocupări perioada asta...

COVID-19. Avertisment. ANTIBIOTICUL care face mai mult RĂU decât BINE

Un grup de oameni de știință americani de la diferite departamente și instituții de profil, inclusiv de la...

Ancheta NAVALNÎI. Rusia are mijloace "limitate"

Rusia are mijloace "limitate" de a ancheta cazul lui Alexei Navalnîi, a transmis vineri Kremlinul, acuzându-i pe...

Beijing şi Washington în "RĂZBOI". Află ce s-a întâmplat

Guvernul chinez a anunţat sâmbătă că introduce un mecanism care îi va permite să restrângă activităţile companiilor...

MEGA PROTEST în Piața Universității! FĂRĂ CUȘCĂ și BOTNIȚĂ! Mesajul DISPERAT al unei mame! Citește-l înainte să ieși în stradă

Mai mulți părinți anunță că vor ieși, sâmbătă, în stradă pentru ca elevii să nu mai poarte mască la școală.

Cum sunt notați copii în timpul orelor online

Ca mai toate domeniile de activitate, școala este și ea afectată de pandemie. Din păcate statul român nu a făcut...

Trump a promis 100 de milioane de doze de VACCIN până în 2021

Preşedintele Donald Trump a promis vineri că 100 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 vor fi fabricate până...

Poliția Economică. Peste 11.000 de dosare penale în 2020

Peste 2.100 de percheziţii au fost efectuate de poliţiştii de la Economic de la începutul acestui an şi peste 11.000...

Știrile dimineții. Ce este bine să știți la începul week-end-ului

Selecție cu cele mai interesante știri pe care este bine să le știți.

Ciclonul din Mediterana a lovit Grecia

Furtuna Ianos, ciclonul din Mediterana, a lovit zona din sud-vest-ul Greciei, vineri.

OMV Petrom recunoaște că a redus producția de gaze

Reprezentanţii OMV Petrom confirmă că producţia de gaze a companiei a fost redusă, ca urmare a opririi instalaţiilor...

În 48 de ore TikTok și WeChat vor fi interzise în SUA

TikTok și WeChat vor fi înterzise peste 48 de ore pe teritoriul SUA iar aceste aplicații nu vor mai putea fi...

Covid-19. Este oficial, Anglia a intrat în valul doi

Marea Britanie se află în al doilea val de Covid-19, a anunțat premierul Boris Johnson și a mai adăugat că acest...

Incident la locuința ambasadorului SUA la Moscova

Un vehicul care era condus de un cetățean rus a forțat intrarea în perimetrul reședinței ambasadorului SUA la...

Covid-19. Rusia. Primul medicament vândut în farmacii

Rusia a aprobat primul medicament care va eliberat pe bază de reţetă în farmacii, Coronavir, care urmează aprobării...

CUTREMUR pe plan extern. Lucrurile se complică la granițele României! Iulian Chifu, explicații

Analistul geopolitic Iulian Chifu a vorbit în exclusivitate pentru DCNEWS despre tensiunile dintre Ankara și Atena...

Avertismentul rușilor cu nuanțe de amenințare. Agravarea situației din Marea Neagră

Întreaga responsabilitate în cazul unei posibile agravări a situaţiei în regiunea Mării Negre va reveni Statelor...

Cât de periculoase sunt mutațiile SARS-CoV-2

În filmele cu zombi, un ''mutant'' este o creatură terifiantă. În realitate însă, este normal ca un virus să sufere...

Facebook se uita la noi prin camera foto a telefonului și face bani

Facebook este dat din nou în judecată pentru presupuse acte de spionaj asupra utilizatorilor de Instagram.

LOVITURĂ pentru rechinii imobiliari! GATA: S-A TERMINAT! video

Problema modului în care se construieşte în Bucureşti nu putea să lipsească din dezbaterea incendiară organizată de...

Pensionare anticipată cu doi ani, fără penalizare. Lege promulgată

Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr....

Noua armă favorită a Bundeswehr. Cât costă achiziționarea noilor arme de asalt

Bundeswehr, forțele armate ale Germaniei, au anunțat într-un comunicat de presă publicat pe 15 septembrie detalii...

Cine ar putea preda Educație Financiară în școli

Noul an școlar începe și cu implementarea programului pilot care modifică programa și modul de predare, indiferent...

Loteria Română intră în era digitală

Loteria Română şi Autoritatea pentru Digitalizarea României au semnat contractul pentru crearea și dezvoltarea...

Belarus închide granițele iar Polonia impune sancțiuni

Polonia ia în calcul instituirea de sancţiuni naţionale împotriva Belarusului, fostă republică sovietică la graniţa...

Christine Lagarde este NEMULȚUMITĂ! A criticat DUR

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a criticat vineri faptul că un număr mic de posturi...

Curs valutar: Moneda naţională s-a apreciat în raport cu euro

Moneda naţională s-a apreciat uşor vineri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României la...

CNPP: În ce situații se SUSPENDĂ plata PENSIEI

În sistemul public de pensii, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare, doar în cazurile de față.

Transportatorii demarează proteste de amploare

Transportatorii rutieri de mărfuri se pregătesc de proteste de amploare, generate de impozitarea diurnei ca venit...

Negoiță: ”Vrem să scoatem circulația de pe Bulevardul Unirii. Mașinile, prin TUNEL cu regim de autostradă”

Robert Negoiță anunță proiecte uriașe pentru Sectorul 3 al Capitalei, unice în lume, conform acestuia. 

Curs valutar | Actualizat la 19-09-2020
EUR flag1 EUR = 4.8582 RON
USD flag1 USD = 4.0972 RON
GBP flag1 GBP = 5.3220 RON
CHF flag1 CHF = 4.5132 RON
AUD flag1 AUD = 2.9944 RON
DKK flag1 DKK = 0.6530 RON
CAD flag1 CAD = 3.1126 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0393 RON
NOK flag1 NOK = 0.4526 RON
SEK flag1 SEK = 0.4667 RON
XAU flag1 XAU = 257.4245 RON
Monede Crypto
1 BTC = 45249.64RON
1 ETH = 1570.87RON
1 LTC = 198.59RON
1 XRP = 1.03RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 2.41% p.a.
ROBOR:
3 luni: 1.96%
6 luni: 2.03%
12 luni: 2.09%
EURIBOR:
3 luni: -0.5010 %
6 luni: -0.4630 %
12 luni: -0.4230 %