Profețiile lui Bill Gates. Șapte SCHIMBĂRI globale în următorii ani
Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Ca și cum ar citi într-un bol de sticlă
Ca și cum ar citi într-un bol de sticlă
Sunt câteva chestiuni pe care cofondatorul companiei Microsoft, Bill Gates, le reia și le repetă cu o insistență aproape enervantă, ca și cum și-ar dori din răsputeri ca vorbele sale să fie auzite, înțelese și, mai ales crezute. În primul rând, miliardarul avertizează periodic în legătură cu pericolul ca actuala pandemiei, de care nu vor scăpa, potrivit afirmațiilor sale, mai devreme de sfârșitul anului viitor, s-ar putea repeta peste 20 de ani. În al doilea rând, el se declară convins că pandemia va schimba radical viața societății.

Concret, ce se va schimba? Modul de derulare a afacerilor, atitudinea față de muncă. În plus, omul de afaceri afirmă că după victoria asupra pandemiei de coronavirus, revenirea la normal nu se va produce imediat, ci va dura. 

1. Întâlnirile la distanță vor deveni o normă

Gates precizează că este vorba atât de întâlnirile de serviciu, cât și cele personale. După pandemie, după perioadele de izolare și carantină, după obligativitatea de a păstra distanța, oamenii se vor obișnui cu reuniunile ”virtuale”. 

2. Sectorul IT își va lua zborul

Instrumentele pentru comunicare online și alte softuri se vor dezvolta mai bine și mai repede. ”Când a început totul, multe programe erau scrise neglijent, erau greoaie. Perfecționarea se produse din mers și în paralel cu dezvoltarea de noi instrumente, care vor facilita pătrunderea inovațiilor în viața tuturor”. 

3. Companiile vor împărți spațiile de birouri

Nu vor mai exista birouri înghesuite și, în general, companiile vor prefera alt sistem de muncă. În primul rând nu își vor mai chema angajații la birou cinci zile pe săptămână. În al doilea rând, vor împărți spațiile de birouri. Spre exemplu, o firmă va veni la birou în zilele de luni și marți, altele în restul zilelor. 

4. Oamenii vor alege altceva

Munca de la distanță va schimba modul de organizare a societății noastre, crede Bill Gates. Marile centre își vor pierde din însemnătate, iar așa numitele cartiere-dormitor vor dobândi o nouă valoare. Cu alte cuvinte, pentru că vor putea lucra de la distanță, oamenii vor opta să locuiască în zone mai liniștite, departe de aglomerația. Alții se vor întoarce în localitățile natale, iar alții vor deveni călători digitali și vor alege locurile unde să se oprească și să trăiască. 

Citește și Bill Gates promite numai VEȘTI PROASTE despre COVID-19

5. Mai puțină comunicare

Din moment ce nu veți mai fi nevoiți să mergeți zilnic la serviciu, comunicarea cu colegii se va reduce la strictul necesar. Prin urmare, oamenii se vor concentra pe ”lumea lor imediată”, adică familie, prieteni și ”cunoștințe necesare”. 

6. Normalitatea pe care o știam ne va părăsi pentru mult timp

Apariția vaccinurilor nu vor salva imediat planeta de coronavirus. Boala nu va dispărea și focare de infecție vor apărea periodic, ici și colo. Ceea ce înseamnă că omenirea va rămâne pentru mult timp în regim de carantină, mai strict sau mai relaxat. La un normal apropiat de ceea ce a fost până acum se va reveni numai după ce lumea va dobândi încredere deplină în vaccinuri și le va accepta ca orice tratament. 

7. Următoarea pandemie

Chiar dacă această pandemie a fost un coșmar, Gates speră că data viitoare când va mai apărea un virus periculos, lumea va reuși să-l stăvilească mul mai bine. Oamenii au căpătat experiență de luptă împotriva pandemiei pe care o vor folosi în viitor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Curs valutar BNR. Una caldă, alta rece pentru leu

Curs valutar BNR, 23 aprilie 2023.

Cum cad românii victime ale fraudelor online. Raport Revolut

Revolut prezintă primul său raport global despre...

Google face o nouă investiție majoră într-un centru de date

Google a ales Olanda pentru noul său centru de date în...

Tranzacţie pe piaţa românească de software

Adnumus intermediază cu succes achiziția de către Eleco...

Comic Con Romexpo 2024. Explozia culturii "Pop&Geek"

Comic Con București 2024 a fost un eveniment dedicat...

Modificare a Codului Muncii, în Senat. Schimbările propuse

A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru...

Proiect pentru creşterea contribuţiei la Pilonul II

A fost depusă la Senat o propunere legislativă privind...

Cine se află în spatele mărcii de pantofi Jacques Solovière?

Jacques Soloviere. Un nume care te duce cu gândul la un...

Legea ANL a suferit schimbări majore

Legea ANL a fost recent modificată substanțial.

Ora adevărului pentru patru din cei Șapte Magnifici

Tesla, Meta, Microsoft și Alphabet își vor publica,...


pixel