Prințul Harry, explicație ȘOCANTĂ: M-au distrus PSIHIC VIDEO
Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
De Meghan s-a îndrăgostit aproape imediat
De Meghan s-a îndrăgostit aproape imediat
Prințul Harry a dezvăluit, la o săptămână după ce el și Meghan, ducesa de Sussex, au anunțat că nu vor reveni în calitate de membri activi ai familiei regale, care au fost adevăratele motive ale renunțării la îndatoririle impuse de statutul de nepot al reginei Elisabeta a II-a.

Harry, în vârstă de 36 de ani, a declarat, într-un interviu acordat compatriotului său britanic și prezentatorului James Corden, că presa ”toxică” din Marea Britanie l-au ”distrus”, i-au distrus sănătate mintală. 

”Trăiam într-un mediu cu adevărat dificil și sunt convins că mulți au înțeles acest lucru. Știam ce înseamnă presa britanică, iar acest lucru mi-a distrus sănătatea mintală”, a afirmat prințul Harry. 

”Deși mă comportam ca orice alt frate, ca orice alt soț, ca orice alt părinte, eu eram ”toxic”, a arătat fiul cel mic al regretatei prințese Diana, precizând că fiecare gest, privire, fiecare mișcare erau disecate la sânge și interpretate în fel și chip. 

”Și atunci mi-am spus că trebuie să-mi scot familia de aici. Dar noi nu ne-am îndepărtat niciodată și, în ceea ce mă privește, indiferent de decizile ce vor fi luate de partea cealaltă, eu nu voi pleca niciodată. Voi contribui mereu. Viața mea este în serviciul public și, prin urmare, oriunde mă voi afla în lumea asta, voi face la fel”, a adăugat nepotul reginei Elisabeta a II-a. 

Citește și Harry este DISPERAT. Archie nu e bine! A angajat o armată de MEDICI

Harry și Corden au abordat o grămadă de subiecte în timp ce străbăteau Los Angeles-ul, orașul unde ducii de Sussex trăiesc după plecarea, în urmă cu mai bine de un an din Marea Britanie, pe platforma descoperită a unui autobuz cu etaj. 

Vorbind despre Meghan, el a afirmat că la a doua lor întâlnire era deja îndrăgostit de viitoarea lui soție. ”Nu contează unde mergem, unde locuim, contează doar faptele noastre, iar eu și Meghan am fost și suntem cu adevărat pregătiți să facem lucruri bune”, a spus Harry.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel