Pașaportul verde, obligatoriu la muncă în această țară europeană
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Pașaportul verde devine obligatoriu în această țară pentru toți angajații
Pașaportul verde devine obligatoriu în această țară pentru toți angajații
Italia se pregăteşte să impună obligativitatea 'paşaportului verde COVID-19' pentru toţi angajaţii, inclusiv din sectorul privat, începând de luna viitoare, urmând să devină prima ţară europeană care ia o astfel de decizie în încercarea de a accelera ritmul vaccinărilor şi a opri infectările, transmite miercuri Reuters.

Italia se află printre statele care au impus acest paşaport - dovada că o persoană a primit cel puţin o doză de vaccin contra COVID-19, s-a vindecat recent de această boală sau are un test negativ recent - pentru accesul la muzee, săli de sport, evenimente în spaţii închise sau in interiorul restaurantelor.

Ulterior, a extins folosirea paşaportului în cazul profesorilor şi al personalului din şcoli, în ciuda fricţiunilor pe acest subiect în guvernul de unitate naţională condus de Mario Draghi.

Ministrul pentru afaceri regionale, Mariastella Gelmini, a declarat miercuri că guvernul este pregătit să meargă şi mai departe la reuniunea de joi.

'Ne îndreptăm spre un paşaport verde obligatoriu nu doar pentru angajaţii din sectorul public, ci şi pentru cei din sectorul privat', a declarat ea la postul de radio RAI. 'Vaccinul este singura armă pe care o avem împotriva COVID şi putem limita infectările doar vaccinând o mare majoritate a populaţiei', a adăugat ea.

Cîţu: Angajaţii din asistenţa socială să facă dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală

În lipsa unui paşaport verde, angajaţii ar putea fi suspendaţi, cu pierderea corespunzătoare a salariului. Nu este clar deocamdată dacă acesta va constitui şi un motiv de concediere.

În Italia, 73% din cei 60 milioane de locuitori au primit cel puţin o doză de vaccin contra COVID-19, iar 65% sunt complet vaccinaţi.

Potrivit Reuters, şedinţa de guvern de joi ar putea să fie una tensionată. Liderul Ligii, Matteo Salvini, s-a opus în mod repetat folosirii paşaportului verde, dar partidul său este divizat în această problemă.

Premierul Mario Deaghi s-a întâlnit miercuri cu lideri sindicali pentru a le prezenta planul guvernului. După întâlnire, Maurizio Landini, liderul celei mai mari confederaţii sindicale CGIL, a declarat pentru presă că este important ca testele să fie gratuite pentru angajaţii care nu doresc să se vaccineze. 'Oamenii nu ar trebui să plătească pentru a munci', a subliniat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Care sunt autovehiculele pentru care nu se datorează impozit

În anumite situații legea prevede că nu proprietarii...

Motorina continuă să fie mult mai ieftină decât benzina

Până acum câțiva ani, motorina era mai ieftină decât...

De ce americanii vor să interzică TikTok

TikTok și proprietarul rețelei de socializare,...

Porturile belgiene, invadate de mașini electrice chinezești

Consecință a volumului impresionant de producție al...

Bijuterii: Richemont achiziționează grupul italian Vhernier

Gigantul elvețian Richemont, proprietar printre altele...

Rusia intenționează să reia exporturile de benzină

Rusia intenționează să ridice interdicția privind...


pixel