Prima sarcină a ministrului de Finanțe: Să mențină deficitul sub 7,16%
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Dan Vîlceanu și Florin Cîțu
Dan Vîlceanu și Florin Cîțu
Premierul Florin Cîţu a declarat joi că prima "sarcină" pe care i-a trasat-o noului ministru al Finanţelor, Dan Vîlceanu, este aceea de a menţine deficitul sub 7,16% până la finalul anului, adăugând, de asemenea, că nu va accepta creşteri de taxe în mandatul său.

"Am îndeplinit procedura de predare-primire a ministerului, după 45 de zile de interimat, aşa cum am spus în momentul în care am preluat, am rămas aici aproape 45 de zile. Câteva din lucrurile care au fost blocate în prima parte a anului au fost deblocate: e-facturare începe de la 1 septembrie, Banca Naţională de Dezvoltare e în avizare, un proiect care a fost întârziat mult prea mult şi de care avem foarte mare nevoie. Am rămas cu o restanţă pe care va trebuie să o preia domnul ministru, acel grup de lucru care se va ocupa de soluţia pentru companiile financiare de stat, ce vom face cu aceste companii de stat în perioada următoare, pentru că Banca Naţională de Dezvoltare va prelua foarte multe dintre atribuţiile acestor instituţii ", a afirmat Florin Cîţu la Ministerul Finanţelor, unde a predat portofoliul noului ministru, Dan Vîlceanu.

Florin Cîțu, precizări despre scumpirea energiei și consumatorul vulnerabil

Premierul a precizat că o altă temă de discuţie a vizat "consolidarea fiscală".

"Lucru la care ţin foarte mult - să nu depăşim deficitul bugetar şi să ne menţinem strategia fiscal-bugetară aprobată la începutul anului, cu un deficit bugetar care să ajungă sub 3% în 2024. E un lucru pe care l-am transmis domnului ministru şi la care ţin foarte mult. (...) Prim sarcină este aceea de a menţine deficitul sub 7,16% spre finalul anului şi de a rămâne în parametrii strategiei fiscal-bugetare. Este cel mai important lucru. Şi, în acelaşi timp, se ştie foarte clar că nu voi accepta creşteri de taxe în acest mandat", a mai declarat Cîţu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

UE începe să lucreze la noile sancțiuni împotriva Iranului

Mai multe state membre ale UE au cerut extinderea...

UE vrea ratificarea unui tratat împotriva pescuitului abuziv

Uniunea Europeană și guvernele a 13 țări au îndemnat...

FMI încearcă să calmeze "optimismul exagerat" al pieţelor

Fondul Monetar Internaţional a transmis un avertisment...

Bulgari a dezvăluit cel mai subțire ceas din lume VIDEO

Poate una dintre trăsăturile specifice sau ciudățeniile...

Ceasurile elvețiene iau cu asalt India

Producătorii de ceasuri elvețieni lansează un atac...

PANZANI dorește să intre la Bursa de Valori din Amsterdam

Fondul de investiții CVC a anunțat că vrea să se alăture...

Băncile europene cer să fie declarate sectoare strategice

Băncile europene fac un apel către Uniunea Europeană...

Cum pot fi lansate noi cazinouri în România?

În jocurile de noroc, concurența este un element...


pixel