Prima bancă din România care anunță introducerea IRCC și promoție la refinanțare
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Noi reglementări pentru credite
Noi reglementări pentru credite
CEC Bank introduce noul indice de referinţă în oferta de creditare şi lansează în perioada 10 mai - 31 iulie o campanie promoţională la creditele de refinanţare, conform unui comunicat de presă al băncii. 

"Ca urmare a intrării în vigoare, în data de 2 mai 2019, a prevederilor OUG nr. 19/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, CEC Bank a actualizat oferta de creditare prin introducerea noului indice IRCC (indice de referinţă pentru creditele consumatorilor) în modul de calcul al dobânzilor aferente creditelor supuse prevederilor OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Banca menţine neschimbată marja fixă aplicată creditelor cu dobândă variabilă, transferând către clienţi avantajul reducerii valorii indicelui de referinţă", se spune în comunicat. 

De asemenea, în perioada 10 mai - 31 iulie 2019, CEC Bank desfăşoară o campanie promoţională aferentă creditului de refinanţare credite de consum, în cadrul căreia clienţii persoane fizice pot accesa credite cu o marjă de dobândă redusă cu 0,5 puncte procentuale faţă de valoarea standard. 

Citește și: Românii pot lua acum credite mult mai mari

Astfel, clienţii persoane fizice beneficiază în cadrul campaniei o dobândă compusă din IRCC (în prezent, 2,36%) + marja fixă de 5 p.p. în cazul în care creditul se achiziţionează la pachet cu credit prin card, respectiv IRCC + 6 p.p., fără achiziţionarea unui credit prin card. Durata de creditare este de maximum 5 ani iar valoarea de creditare este extinsă la 90.000 lei. Perioada de graţie este de până la 12 luni. Banca nu percepe comision de analiză a dosarului şi există posibilitatea de refinanţare a creditelor în lei sau în alte valute. Pentru determinarea venitului net se pot lua în calcul toate veniturile certe, cu caracter de permanenţă pe toată perioada de creditare ale familiei; posibilitatea utilizării serviciilor Internet Banking CEConline şi CEC Bank Mobile Banking pentru vizualizarea situaţiei creditului (soldul creditului, data scadenţei, valoarea ratei scadente), dar şi pentru operaţiuni curente (plăţi, depozite etc.). 

"Prin lansarea acestei campanii promoţionale, CEC Bank continuă politica de susţinere a clienţilor persoane fizice şi de stimulare a creditării pe acest segment. Banca vine în întâmpinarea consumatorilor cu un produs de creditare acordat în condiţii avantajoase, utilizând noul indice de referinţă pentru creditele consumatorilor. Astfel, clienţii noştri îşi pot optimiza cheltuielile, având posibilitatea refinanţării integrale a creditelor aflate în derulare, precum şi posibilitatea suplimentării sumei acordate", a declarat Laurenţiu Mitrache, director general - preşedinte al Comitetului de Direcţie al CEC Bank. 

Banca oferă şi următoarele exemple de calcul: DAE 9,44%, calculată în ipoteza unui credit de refinanţare credit de consum în valoare de 24.500 lei cu rambursare în 54 de luni, cu o dobândă de 7,36%, variabilă pe întreaga durată de creditare, calculată în funcţie de IRCC + marjă fixă de 5,00 p.p în cazul în care creditul se achiziţionează la pachet cu credit prin card, comision lunar de administrare în sumă fixă de 20 lei şi comision de analiză dosar de 0 lei. Rata lunară va fi de 554,36 lei, iar valoarea totală plătibilă de 29.934,98 lei. 

DAE 10,51%, calculată în ipoteza unui credit de refinanţare credit de consum în valoare de 24.500 lei cu rambursare în 54 de luni, cu o dobândă de 8,36%, variabilă pe întreaga durată de creditare, calculată în funcţie de IRCC + marjă fixă de 6,00 p.p. (fără achiziţionarea unui credit prin card), comision lunar de administrare în sumă fixă de 20 lei şi comision de analiza dosar de 0 lei. Rata lunară va fi de 565,95 lei, iar valoarea totală plătibilă de 30.560,82 lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor începe în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel